Predica de la Krefeld Duminica, 1 octombrie 2006, 10.00
/ Ewald Frank
[…] Lăudat şi slăvit să fie Domnul, Dumnezeul nostru pentru tot harul Său, pentru tot ceea ce a făcut deja, şi pentru tot ceea ce va mai face. Noi ne putem încredinţa Lui. El a făcut un plan înaintea întemeierii lumii, şi acest plan se împlineşte. Şi harul pe care putem să-l slăvim, constă în faptul că noi suntem incluşi direct în planul său de mântuire, că noi putem fi cu adevărat în Împărăţia lui Dumnezeu şi să trăim tot ceea ce face Domnul în Împărăţia Sa. Ne vom ocupa pe scurt cu anunţurile… Mai întâi aş dori însă să vă urez tuturor bun venit, şi mai ales celor ce sunt astăzi aici pentru întâia oară. Avem fraţi şi surori aici care sunt pentru prima oară în mijlocul nostru? Atunci ridicaţi scurt mâna. Da, sora noastră scumpă… te rog ridică-te. Ţie îţi spunem într-un mod deosebit bun venit. Nu doresc să continui...Tu eşti binecuvântată în Numele Domnului. Amin. Mai avem şi acolo pe cineva… acolo, acolo şi aici. Într-un mod deosebit, desigur, din Slovacia. Apoi de asemenea la balcon… Domnul Dumnezeu să ne binecuvânteze, să fie cu noi şi să aibe calea Lui cu noi cu toţi. Şi noi o spunem sincer „Facă-se voia Ta” – nu ce vreau eu, nu cum vreau eu, ci ce vrei Tu, şi cum vrei Tu, aşa să se întâmple.
Ieri am uitat să vă transmit salutări. [fratele Frank transmite saluturi din partea fraţilor, şi face diferite anunţuri – n. ed.]
Fratele nostru Ziegler a avut pe inimă ca Cuvântul lui Dumnezeu să fie predicat în acel oraş (într-o biserică luterană). El a vorbit cu preotul şi urma ca adunările să se ţină într-o sală de lângă biserică. Apoi preotul a spus că dacă este vorba despre o predică, atunci acesta trebuie ţinută în Biserică. Deci, va fi ţinută chiar în biserică, cu ajutorul lui Dumnezeu. Eu n-am nici o problema cu lucrul acesta. Eu am predicat în multe biserici… chiar şi în biserici ortodoxe. Odată am predicat chiar într-o biserică catolică, după o liturghie de duminică dimineaţa – în Africa de Sud. La sfârşitul predicii, 65 de oameni şi-au ridicat mâinile ca să-L primească pe Isus Hristos ca Mântuitor personal. După aceea am putut să le trimitem literatură.
Deci, nu uitaţi… Şi pe fratele Ziegler îl cunoaşteţi cu toţii. Dacă s-ar ridica acum în picioare… Da. Uitaţi-vă aici: acesta este fratele Ziegler. Te rog, întoarce-te către sală. Cine poate să ajungă acolo, mai ales toţi tinerii care vor fi la Losburg, îi rugăm să vină. Iar aici este descrierea exactă. Cine doreşte s-o aibă, o poate lua, după adunare.
Aceasta va fi vineri, 27 octombrie, cu voia lui Dumnezeu. Întotdeauna numai cu voia lui Dumnezeu… Apoi sâmbătă, 28 octombrie în Salzburg, Hotel Schaffenrad, Str. Alpen 115-117. Invităm pe toţi cei ce pot veni.
Avem nişte invitaţii pentru Ingolstadt – am acţionat repede… Cine doreşte una, o poate lua.
Apoi, de fapt nu mai avem ce spune referitor la semnele timpului. Desigur că ascultăm cu toţii ştirile… Probabil că eu le ascult cel mai puţin (nu le ascult prea mult), pentru că nu am timp, dar pe cele mai importante, le primesc şi eu, referitoare la lucrurile care se întâmplă pe pământ. Şi dacă nu le aud, atunci îmi sunt trimise e-mail-urile, ca să ştiu şi eu. Ce să spunem la tot ce se petrece? Religiile se unesc, se construiesc poduri – aşa este scris aici: „Papa este constructorul de poduri de prietenie.” Podurile vor fi construite – pentru fiecare un pod. Şi toţi pot să vină, şi ei şi vin de voie bună. Aici 40 de reprezentanţi ai statelor islamice au fost la reşedinţa de vară a Papei şi el le-a spus toate lucrurile „corect”. Cum s-ar putea altfel? Noi observăm privim împlinirea prorociei biblice, altfel n-am pomeni deloc aceste lucruri. Dacă n-ar fi Israelul, şi dacă n-ar fi toţi duşmani împrejurul Israelului, aşa cum o spune sfânta Scriptură, până la textul care spune că Ierusalimul va deveni o piatră grea pentru toate popoarele – Zah. 12.2-3 – şi toate celelalte versete care depun mărturie că în zilele din urmă Dumnezeu îşi va strânge poporul Său împrăştiat dintre toate popoarele, limbile şi naţiunile. Aşa scrie în Isaia 14.1, în Ieremia 31 (41).1-10, Ezechiel 36, 37, 38 – trei capitole întregi se ocupă cu strângerea Israelului şi cu ceea ce va face Dumnezeu cu ei şi între ei, până la turnarea Duhului Sfânt peste Israel. Apoi Dumnezeu nu va mai fi mânios. Aşa spun ultimele cuvinte şi versete din Ezechiel 39. Totul este rânduit de Dumnezeu, în Vechiul Testament şi în Noul Testament. În Luca 21. 24 Domnul nostru spune că Ierusalimul va fi călcat în picioare şi împrăştiat. Poporul Israel va fi împrăştiat printre toate neamurile – până se vor împlini vremurile neamurilor. Şi toată lumea ştie că din 14 mai 1948 când Ben Gurion a declarat statul Israel, avem o ţară, un stat Israel cu steagul lui David. Eu îmi pot aminti foarte bine când în 1964 am fost pentru prima dată în Ierusalim, am înnoptat la hotelul „Regele David” – [am văzut acolo] acest steag uriaş cu steaua lui David. Este aşa de frumos că Dumnezeu veghează asupra Cuvântului Său. Şi după cum am spus-o noi de multe ori, nu trăim doar la vremea sfârşitului, ci am ajuns la sfârşitul vremii sfârşitului. Nimeni nu ştie ziua şi ceasul, dar Domnul a spus-o şi noi am înţeles-o: „când veţi vedea aceste lucruri întâmplându-se, atunci ridicaţi-vă capetele, căci răscumpărarea voastră se apropie”. Şi noi simţim cum Domnul îi cheamă afară pe ultimii, din toate popoarele, limbile şi naţiunile. Spuneţi-mi un singur loc de pe pământ în care sunt adunaţi oameni din circa 20-30 de naţiuni, ca să asculte Cuvântul Domnului. Oamenii merg din ţară în ţară la un meci de fotbal sau la alte manifestări, dar cine mai călătoreşte azi din ţară în ţară ca să asculte Cuvântul Domnului? Şi Dumnezeu a făgăduit că vor veni zile în care va trimite o foamete nu după pâine ci după auzirea cuvintelor Domnului. O sete nu după apă, ci după Dumnezeu, după auzirea Cuvântului lui Dumnezeu. Şi ce am ales ca titlu pentru ultima broşură? „Oamenii întreabă, Dumnezeu răspunde prin Cuvântul Său.” Noi nu dorim să avem un alt răspuns, decât cu adevărat numai răspunsul dumnezeiesc din Cuvânt.
Şi astăzi am fost întrebat dacă va avea loc un botez. Avem azi aici fraţi şi surori din Iran care doresc să fie botezaţi. Dumnezeu cheamă, chiar dacă un preşedinte spune că statul Israel nu are dreptul să existe.... sau ce spun oamenii, nu contează. Domnul cheamă afară. Fratele nostru Ettiene a mers deseori în Iran şi în Armenia. Deci, fraţii şi surorile noastre sunt căutaţi şi în aceste ţări. Noi Îi suntem mulţumitori lui Dumnezeu pentru asta – că toţi fraţii care cred acum mesajul poartă mai departe Cuvântul Domnului aşa cum l-a descoperit Dumnezeu din nou prin fratele Branham. Trebuie să rămânem la adevăr… Aşa cum Dumnezeu l-a putut folosi într-un mod deosebit pe Pavel în vremea aceea, ca să expună tot planul de mântuire al lui Dumnezeu… De asemenea în Biserică, cu darurile, cu slujbele, totul să fie pus în rânduială – tot aşa a fost folosit de Dumnezeu şi fratele Branham, ca să ne readucă la început, până la deplina aşezare din nou a tot ceea ce a fost la început în Biserică. Dumnezeu a făgăduit-o. El a spus: „Eu voi restitui totul” – şi El este credincios Cuvântului Său. Vă rog, credeţi din toată inima Cuvântul lui Dumnezeu. Să crezi ceea ce a făgăduit Dumnezeu în Cuvântul Său, aduce binecuvântare.
Înainte de a trece la cercetarea Cuvântului, aş dori să rog ca doi fraţi [să vină] se roage cu noi. Azi aş dori să-l rog pe fratele din Guadelupe [să vină] să se roage cu noi. Şi-l rog şi pe fratele Gilbert din Paris… Să vină cei doi fraţi şi să se roage pentru noi. […]
Aş dori să citesc un cuvânt din 1 Tim. 6. În cuvântul de introducere am citit 1 Cor. 1:1: „Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu…” Aici, în epistola lui Pavel către Timotei este scris 1 Timotei 6: „Te îndemn, înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţă tuturor lucrurilor, şi înaintea lui Hristos Isus, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont, să păzeşti porunca, fără prihană şi fără vină până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos, care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină, de care nu poţi să te apropii, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea, şi care are cinstea şi puterea veşnică!” Apoi stă scris: „Amin.” Noi cu toţii spunem: „Amin!” Observăm cât de adâncă este o asemenea afirmaţie, o asemenea îndrumare. „Te îndemn, înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţă tuturor lucrurilor, şi înaintea lui Hristos Isus, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont…” Apoi, este vorba despre însărcinarea care trebuie împlinită fără pată, fără zbârcitură, să rămână aşa. Fără să răsucească vreun cuvânt, fără să interpreteze nimic şi să explice ceva, ci să dea mai departe Cuvântul original aşa cum a ieşit din gura lui Dumnezeu. Aşa a fost cu toţi prorocii. N-a fost Cuvântul lui Isaia sau Ieremia, ci era Cuvântul Domnului, era „aşa vorbeşte Domnul” şi noi ne bazăm pe aceasta, căci Dumnezeu a vorbit prin buzele oamenilor. El a trebuit să vorbească prin ei, ca să ne lase Cuvântul Său. Când cântăm „Tu eşti vrednic, Tu eşti vrednic”, aceasta ne aminteşte de Apocalipsa 5, unde stă scris că nimeni nu a fost vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile. Apoi este scris că leul din seminţia lui Iuda a biruit. Apoi Mielul a luat cartea ca să-i rupă peceţile. S-a întâmplat în vremea noastră. Şi lucrul frumos este că sfânta Scriptură depune mărturie despre ceea ce s-a petrecut într-o anumită perioadă de timp. Cine vrea să ştie ce s-a întâmplat pe vremea lui Noe, trebuie numai să citească. Cine doreşte să afle ce s-a întâmplat pe vremea lui Avraam, poate să citească. Cine doreşte să afle ce s-a întâmplat pe vremea lui Moise, trebuie doar să citească. Cine doreşte să afle ce s-a întâmplat la începutul noului legământ, la începutul Noului Testament trebuie doar să citească. A venit un om trimis de Dumnezeu, numele lui era Ioan, şi toţi trebuiau să vină la credinţă prin el. Cine doreşte să afle ce s-a întâmplat prin slujba Domnului nostru o poate citi în patru evanghelii. Cine doreşte să afle ce s-a petrecut pe cruce, şi ce este în legătură cu aceasta, poate să citească totul. Cine doreşte să ştie ce s-a petrecut în ziua Cincizecimii, poate s-o citească. Cine doreşte să citească ce s-a petrecut în Faptelor Apostolilor, o poate citi. Totul se poate citi. Noi am dori să ştim ce face Dumnezeu acum, ce a făgăduit El pentru timpul nostru. Noi suntem întăriţi prin tot ceea ce a făcut Dumnezeu – ne întăresc în credinţă, în convingere că El, Cel care s-a descoperit în tot trecutul este Acelaşi şi azi, şi noi nu trebuie să privim cu tristeţe în trecut şi să spunem „Dumnezeule iubit, Tu ai făcut atâtea iar noi suntem cu mâinile goale.” Nu. Noi nu plecăm cu mâinile goale: cele mai mari lucruri urmează să vină. Cele mai mari şi mai puternice lucruri urmează să vină. Sfârşitul va fi mai puternic decât a fost începutul. Dumnezeu a rezervat ca El însuşi să-Şi ducă la împlinire lucrarea. Noi propovăduim Cuvântul Său, făgăduinţele şi tot ceea ce a spus Dumnezeu în Cuvântul Său, însă desăvârşirea, sfârşitul, îl va face Dumnezeu însuşi. În acest context aş dori să citesc câteva versete din Vechiul şi din Noul Testament ca să vedem că noi trebuie să avem răbdare, pentru că nu noi Îi încheiem lucrarea, ci El însuşi Îşi desăvârşeşte lucrarea. Isa. 28.21-22: „Căci Domnul Se va scula ca la muntele Peraţim…” Nu un proroc, nu un mare bărbat al lui Dumnezeu, ci „Domnul Se va scula…” „Se va mânia ca în valea Gabaonului, ca să-Şi facă lucrarea, lucrarea Lui ciudată, ca să-Şi împlinească lucrul, lucrul Lui nemaiauzit.” Aici suntem aduşi înapoi la lucrarea de creaţie. În a şaptea zi Dumnezeu şi-a desăvârşit lucrarea Lui şi a văzut că totul era bun, nimic nu trebuia corectat. Acum, în a şaptea epocă a Bisericii, la sfârşitul timpului de har, Dumnezeu Însuşi îşi desăvârşeşte lucrarea. Iar „noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus”, Domnul nostru. Noi suntem Biserica Lui, Biserica celor întâi născuţi. Şi daţi-mi voie să spun astăzi clar aici în acest loc şi pentru lumea întreagă: cine crede astăzi ceea ce a făgăduit Dumnezeu pentru timpul acesta, are parte de aceste lucruri, şi are siguranţa că va face parte din Mireasa Mielului. Căci numai aceia care ascultă ce spune Duhul Bisericilor fac parte din biruitori - fac parte din turma biruitorilor. Deci nu doar să credem ce a făcut Dumnezeu în vremurile trecute… Şi aş mai dori să amintesc şi acest lucru: în legătură cu deschiderea celor şapte peceţi: ştim cu toţii că cartea urma să rămână pecetluită până la vremea sfârşitului. Şi pentru că noi am ajuns la vremea sfârşitului, de aceea Dumnezeu a vegheat asupra Cuvântului Său, şi într-adevăr, a deschis peceţile. Într-una din întâlnirile mele cu fratele Branham, în decembrie 1962, el mi-a cerut să predic în adunarea de dimineaţa şi seara, în biserica lui. Şi în lunea care a urmat el mi-a spus personal că se va muta în Arizona în aşteptarea a ceea ce a făgăduit Dumnezeu. Şi s-a mutat, şi cunoaşteţi cu toţii relatarea: norul supranatural s-a coborât, şi cei şapte îngeri din acest nor supranatural i-au vorbit şi au spus că el trebuie să se întoarcă la Jeffersonville în biserica lui datorită deschiderii celor 7 peceţi. Apoi din 17-24 martie 1963 fratele Branham a vorbit despre cele şapte peceţi. Iar acum întrebarea: pentru cine înseamnă ceva? Cui îi are ceva de spus? Întreaga lume religioasă nici măcar nu ştie ce a făcut Dumnezeu în vremea noastră. Şi de aceea trebuie să fim conştienţi ce privilegiu am primit de la Dumnezeu ca să aflăm, să avem parte de ceea ce face Dumnezeu astăzi. Nu în zilele lui Avraam, Moise, ci ceea ce a făcut Domnul Dumnezeu în vremea noastră conform sfântului Său Cuvânt, prin har. Dumnezeu are nevoie întotdeauna de oameni care duc mai departe mesajul Său. Noi vedem aici cum i-a scris Pavel lui Timotei. Pavel nu s-a socotit singurul trimis. El îi scrie lui Timotei „să păzeşti porunca (însărcinarea), fără prihană şi fără vină…” Nu doar proroci, nu doar mari apostoli şi bărbaţi ai lui Dumnezeu, ci oameni simpli ca fratele Frank, fratele Rus, fratele Schmidt şi noi de aici – noi ne împlinim (păzim) însărcinarea noastră. Dar aşa cum Timotei şi-a împlinit însărcinarea lui în legătură cu slujba pe care i-a dat-o Dumnezeu lui Pavel pentru Biserică, tot aşa şi noi ne împlinim însărcinarea cu toţi fraţii noştri care stau aici în stânga şi în dreapta şi în lumea întreagă. Aşa ne spune Dumnezeu prin Cuvântul Său astăzi. Fraţilor, împliniţi-vă însărcinarea pe care aţi primit-o de la Dumnezeu, pentru ca şi noi să fim găsiţi fără prihană, cu toţi apostolii şi prorocii Domnului nostru. Nimic să nu fie adăugat Cuvântului, ci noi să rămânem tot timpul în Cuvânt.
Nu doar în Isaia 28.21-22, ci şi în Rom. 9 apostolul Pavel a vorbit despre încheierea lucrării lui Dumnezeu pe care Domnul Şi-a propus-o şi pe care o aduce la împlinire (Dumnezeu a hotărât-o şi pe care o împlineşte.) Rom. 9.28 „Căci Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pământ cuvântul Lui.” Domnul Însuşi! Prorocii, bărbaţii lui Dumnezeu au purtat mesajul, au propovăduit făgăduinţele, au spus oamenilor ceea ce a hotărât Dumnezeu în planul Său. Iar după aceea noi aşteptăm cu răbdare până când vor fi chemaţi afară şi ultimii – căci desăvârşirea se va întâmpla în lumea întreagă, se va întâmpla în acelaşi timp. Chemarea afară se petrece de-a lungul multor ani, dar sfârşitul va fi în lumea întreagă, va fi o lucrare a lui Dumnezeu scurtă şi puternică, în Biserica Mireasă. Şi ceea ce va face Dumnezeu atunci se va contopi cu învierea morţilor şi cu răpirea, în transformarea celor ce sunt vii în Hristos.
Avem apoi cuvântul din Evrei 10.36, unde spune că trebuie să avem răbdare. Noi facem ceea ce ne-a poruncit Dumnezeu, ne împlinim însărcinarea. Mergem din oraş în oraş, din ţară în ţară, purtăm ultimul mesaj dumnezeiesc, lăsăm chemarea să răsune şi „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Cuvântul din Evrei 10.36: „Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.” „după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu…” Fraţi şi surori, aceasta dorim s-o luăm la inimă. Desăvârşirea Bisericii Mirese poate avea loc numai conform voii lui Dumnezeu, după cum ne-a fost arătată şi lăsată în Cuvântul lui Dumnezeu. Nu mai putem avea propria noastră voie, propriul nostru program, propriile noastre învăţături; ci aşa cum am scris în această broşură „Oamenii întreabă – Dumnezeu răspunde prin Cuvântul Său”, Dumnezeu răspunde prin Cuvântul Său. Rom. 4.3: „Căci ce zice Scriptura?” De repetate ori „Căci ce zice Scriptura?” Fapte 15.15 şi mai departe: „Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele prorocilor…” Trebuie să fie în concordanţă cu Dumnezeu şi Cuvântul Său, pentru ca noi să fim aduşi în concordanţă deplină cu Dumnezeu.
Încă două locuri din Evrei. Evrei 6, ca să vedem înaintea ochilor încă o dată această siguranţă divină. Dumnezeu a ştiut ce face, a ştiut ce Şi-a propus şi ce împlineşte. Ascultaţi; nu vom face nici un comentariu. Dar vă rog ascultaţi ce siguranţă vine din aceste cuvinte: Evrei 6.13: „Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, s-a jurat pe Sine însuşi.” A fost necesar ca Dumnezeu, Cel Atotputernic, Cel Atotştiutor să jure pe Sine Însuşi, să se pună sub un jurământ, că ceea ce El a făgăduit, ceea ce El a spus... „Eu jur pe Mine Însumi - aceasta Eu o împlinesc.” Nu ne ajunge acest lucru? Nu este puternic? Ai tu sau eu ceva de spus la aceasta? Dumnezeu a vorbit, a jurat pe Sine însuşi că ceea ce făgăduit se va împlini. El însuşi Şi-a asumat răspunderea pentru aceasta. V. 15: „Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa.” - ceea ce i-a făgăduit Dumnezeu. Altfel nu se poate – „a dobândit făgăduinţa.” La fel tu şi eu, vom dobândi ceea ce a făgăduit Dumnezeu, o vom poseda. Dumnezeu ne-o va dărui. El S-a legat cu jurământ. Nu numai lui Avraam, ci tuturor credincioşilor, întregii seminţii a lui Avraam îi va da ceea ce a făgăduit. Şi versetul următor, V. 16: „Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezăşie, care pune capăt orişicărei neînţelegeri dintre ei.” Acum urmează făgăduinţa pentru noi: „De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ.” A dovedit Dumnezeu cu tărie? Şi-a descoperit El Cuvântul şi voia Sa? Şi de aceea a arătat „moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui.” Ţie ţi-a făcut-o de cunoscut, mie mi-a făcut-o de cunoscut, nouă ne-a făcut-o de cunoscut (Mi-a arătat mie, v-a arătat vouă, ne-a arătat nouă…) O credeţi din toată inima? Dumnezeu ne-a vorbit prin Cuvântul Său, şi noi am crezut ceea ce El ne-a făgăduit (credem ce a făgăduit El pentru noi.) Apoi continuă: „pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba…” Uneori se vorbeşte despre „lucruri”. Când oamenii vorbesc despre lucruri, acestea nu trebuie neapărat să fie lucruri. Ce este un lucru pentru unul, nu trebuie neapărat să fie la fel şi pentru celălalt. Însă dacă Dumnezeu vorbeşte despre lucruri, atunci acestea sunt lucruri. Mai citesc o dată v. 18: „pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba, şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă…” Este imposibil ca Dumnezeu să înşele. „…să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte.” Şi de ce? Pentru că noi am fost apucaţi de Hristos, cum scrie Pavel filipenilor. Noi nu credem pentru că ne-a vorbit un om, un proroc. Credem pentru că Domnul Dumnezeu ne-a vorbit prin Cuvântul Său Sfânt. Noi nu urmăm un om, ci pe Domnul, Cel ce a spus „vino după Mine, leapădă-te de tine însuţi şi umează-mă.”
Un mic salt la „fericiri” şi cu toţii ne putem verifica în ce măsură am putut trăi deja Cuvântul lui Dumnezeu prin harul lui Dumnezeu. Şi nimeni să nu se descurajeze. Noi suntem pe calea cea bună şi-L urmăm pe Domnul, până când se va întâmpla tot ceea ce a făgăduit Dumnezeu în Cuvântul Său. În predica de pe munte, în Evanghelia lui Matei, avem enumerate fericirile: „Ferice de cei săraci...ferice, ferice...”, până la „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!” Şi despre asta este vorba acum. Numai într-o inimă curată se pot împlini toate celelalte lucruri. Toate celelalte, fără o inimă curată în care să fie turnată dragostea lui Dumnezeu, nu vor fi de nici un folos. Căci chiar la sfârşit – şi cu toţii ştim acest lucru: Dumnezeu a dat zece porunci în Exod 20, dar apoi El dă o poruncă nouă în Ioan 13. Aceasta v-o citesc. Se pot ţine toate poruncile, dar dacă se calcă una din ele, ne facem vinovaţi şi de încălcarea celorlalte. Aici în Ioan 13 Domnul nostru spune: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” Fraţi şi surori, nu există pe pământ nici un predicator care vesteşte evanghelia deplină şi care să nu fi vorbit cel mai mult despre dragoste. Acesta este subiectul general – dragostea. Dar aceasta nu trebuie să rămână doar o temă ci trebuie trăită. Fraţi şi surori, a sosit clipa când fiecare frate poate să îmbrăţişeze pe oricare frate, şi fiecare soră poate îmbrăţişa oricare soră, spunând „Te iubesc.” Înainte ca dragostea lui Dumnezeu să poată fi desfăşurată prin noi, trebuie să scoatem afară tot ce este în inimile noastre. Trebuie să aibă loc o curăţire interioară. Noi aşteptăm cu toţii pe drept turnarea Duhului Sfânt. Dar Duhul Sfânt va fi turnat numai în vase curăţite. Şi Domnul nostru spune: „Acum voi sunteţi curaţi, din pricina cuvântului, pe care vi l-am spus.” Pavel vorbeşte despre baia de apă prin Cuvânt, pe care noi am făcut-o. Şi noi toţi înţelegem că acesta este cu adevărat ceasul lui Dumnezeu, ca noi să fim introduşi în Sfânta Sfintelor şi ca viaţa lui Isus Hristos să poată fi trăită prin noi, ca omul vechi cu adevărat să fi fost dezbrăcat, şi nici o ură, invidie, ceartă, gelozie şi alte lucruri de acestea să nu mai rămână, ci noi ca nişte nou-născuţi, să fim născuţi din apă şi din Duh pentru ca Domnul Dumnezeu să ajungă la dreptul Său în noi iar noi să putem ajunge la dreptul nostru în El şi cu El.
În Vechiul Testament, tocmai am amintit Exod 20 – zece porunci – apoi citim în Iacov 2.10, aici este iluminat: „Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.” Explicaţia: „Căci, Cel ce a zis: „Să nu preacurveşti”, a zis şi: „Să nu ucizi”. Deci dacă citim cele zece porunci, unele sunt chiar dure: să nu ucizi, să nu preacurveşti… Dar printre toate acestea zece este o poruncă pe care cei mai mulţi o trec cu vederea: „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.” Da… Iar acum Dumnezeu ne-a pus din nou la colţ şi ne spune: „N-ai preacurvit…” Şi eu cred ca dacă vreun bărbat ar fi preacurvit, celălalt soţ ar fi venit la el… Deci, se poate spune „Eu n-am preacurvit, n-am ucis pe nimeni” şi omul să se bazeze pe o neprihănire proprie şi să spună că lui nu i se poate întâmpla nimic, şi când colo el poate să fie cel mai mare calomniator din ţară. El poate să meargă pe calea proprie, gândindu-se: „Mie nu mi se poate intampla nimic!” Asemănător cu rugăciunea fariseului… Fariseul a mers la templu şi rugăciunea lui a fost „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, … sau chiar ca vameşul acesta.” Iar vameşul se bate cu pumnul în piept şi spune: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Unul a plecat mândru iar celălalt a plecat iertat. Fraţi şi surori, cine „greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.” De aceea noi trebuie să luăm seama la aceste lucruri despre care se vorbeşte adesea, ca noi să ne ţinem limba-n frâu ca să nu ne facem vinovaţi. E foarte important. Şi când acelaşi Iacov scrie că limba este aprinsă de focul iadului şi aprinde o întreagă pădure; şi mulţi sunt murdăriţi prin asta. Câţi oameni nu dau mai departe lucruri care le-au fost spuse de alţii, fără să le fi verificat, fără să fi vorbit personal cu persoana despre care răspândesc bârfe? Şi ei vorbesc despre răpire. Nimeni nu vorbeşte atâta despre răpire cum o face cel mai mare calomniator din ţară. Da… „Noi aşteptăm răpirea. Domnul vine în curând.” Şi dacă cineva i-ar spune „Aştepţi degeaba!” ce s-ar întâmpla? Ce s-ar întâmpla?
Punctul principal, despre care trebuie să vorbim foarte pe scurt, este acesta: este vorba despre faptul că acum se împlineşte Matei 25 – se poate auzi strigarea de trezire. Fecioarele înţelepte şi cele nechibzuite se trezesc… se trezesc. Unele au lămpi, celelalte au şi vase pe lângă lămpi, ca să realimenteze. Şi miezul este acesta, şi nu vă lăsaţi înşelaţi în acest punct: cuvântul „fecioară” înseamnă neatinsă. Înţelepţii vremii noastre ne spun şi ne scriu că Maria n-a fost o fecioară ci o femeie tânără... Asta o pretind toţi cei care au impresia că ştiu ceva şi că pot spune ceva, că se poate traduce şi „Femeia tânără va rămâne însărcinată” – nu „fecioara”. Acesta este un lucru cât se poate de satanic… Pentru că aici avem comparaţia între Eva, prin care a venit în lume cealaltă sămânţă, şi fecioara Maria, fecioara, prin care a venit în lumea asta sămânţa dumnezeiască – Cuvântul care s-a făcut trup şi a locuit printre noi. Şi avem până la sfârşit dovada, în toată sfânta Scriptură. Şi iarăşi ajungem la tema „Oamenii întreabă – Dumnezeu răspunde”. Nu ne interesează răspunsul niciunui om, ci numai răspunsul dumnezeiesc.
Fecioarele sunt curate, s-au păstrat curate de toate răstălmăcirile şi toate erorile. Şi dacă n-ar fi curate, atunci ele se vor întoarce acum şi se vor pocăi şi vor fi curăţite în Cuvântul adevărului, pentru a-şi pune în rânduială starea lor originală. Să mergem iarăşi la tema despre fecioare – nechibzuite şi înţelepte. Astăzi am adus cu mine o lampă, ca să vedem înaintea ochilor despre ce este vorba în Matei 25. Se aude strigarea „Vine Mirele. Ieşiţi-I în întâmpinare.” Unele au luat doar lămpile, iar celelalte au luat şi vase pe lângă lămpi. Am adus această lampă cu mine cu un scop. Este a mea… Mi-a fost dăruită cu mulţi ani în urmă. Avem aici înaintea noastră două lucruri: avem aici uleiul, aici fitilul, aici flacăra. Trebuie să fie stabilită o legătură între ulei şi flacără. Ungerea, uleiul Duhului devine lumină numai atunci când este stabilită legătura. Şi despre această legătură este vorba astăzi. Aici este uleiul, aici fitilul – legătura cu partea de sus, pentru ca ceea ce se găseşte în acest vas de ulei să ajungă sus şi lumina să lumineze şi să se descopere. Dar voi, iubiţi fraţi, nu sunteţi în întuneric… ca ceilalţi care n-au nici o nădejde. Voi aţi primit descoperirea prin Duhul Sfânt, prin har. Deci, despre ce este vorba (acum)? Despre legătura cu Dumnezeu, despre ungerea Duhului Sfânt, despre uleiul din lampă, despre faptul că Domnul nu va stinge mucul care mai fumegă, şi nu va zdrobi trestia frântă, ci va dărui har, El doreşte să ne ajute, şi iarăşi să ne ajute, spunându-ne că mai este încă vremea harului. Da, frate Russ, aşa şi este.
Aici este uleiul, aici este fitilul. Nimeni nu trebuie să intervină ca să ajute, ci merge de la sine, dar trebuie stabilită legătura – LEGĂTURA. Ulei, fitil, apoi flacăra (lumina). Lumina care trebuia să vină în timpul serii. „Să fie lumină. Şi a fost lumină.” Descoperirea pe care ne-a dat-o Dumnezeu prin harul Său, prin Duhul, ne-a aşezat în lumină, ne-a luminat. Şi de aceea nu mai suntem în întuneric, ci putem trăi în lumină.
În Vechiul Testament, Domnul, în prorocul Zaharia în cap. 4 a arătat sfeşnicul de aur şi a arătat şi legătura. Deasupra celor şapte sfeşnice era un vas de ulei. O puteţi citi. Să citim Zaharia 4. Avem aici descrierea Bisericii… până mergem la Mat. 25. Zaharia 4.2: „El m-a întrebat: „Ce vezi?” Eu am răspuns: „M-am uitat şi iată că este un sfeşnic cu totul de aur, şi deasupra lui un vas cu untdelemn şi pe el şapte candele, cu şapte ţevi pentru candelele care sunt în vârful sfeşnicului.”” Deasupra sfeşnicului este vasul şi fiecare lampă are o ţeavă prin care uleiul este condus în candele. Acestea sunt cele şapte biserici, după cum ne este arătat în Cuvântul profetic, în Zah.4, şi apoi în Apocalipsa; şapte perioade de-a lungul Bisericii nou testamentare, şi şapte îngeri ai celor şapte biserici, şi de şapte ori se spune „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Apoi de asemenea, „Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri.” Fraţi şi surori, aşa a fost rânduit de Dumnezeu ca noi să predicăm Cuvântul în aşa fel încât toţi cei care-l aud să fie gata la revenirea Domnului nostru Isus Hristos. Şi eu uneori, mai ales în adunări mari, spun că un mesager al lui Dumnezeu are o răspundere mai mare decât un secretar ONU sau un preşedinte de stat sau un cancelar. Ei trebuie să se preocupe numai de lucruri pământeşti, în politică şi ce mai este legat de aceasta. Noi trebuie să ne preocupăm ca oricine ascultă Cuvântul lui Dumnezeu din gura noastră să poată participa la ospăţul de nuntă al Mielului prin har. Şi de aceea noi trebuie să accentuăm seriozitatea acestui lucru.
Acum dorim să vedem diferenţa, din Mat. 25. Vă rog amintiţi-vă: vasul cu ulei, şapte ţevi… Trebuia stabilită legătura… A fost stabilită prin turnarea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii, iar uleiul Duhului curgea, şi sfeşnicul a avut lumină. Uleiul a fost condus în jos. Acum, diferenţa între fecioarele înţelepte şi cele nechibzuite. Unele au luat numai lămpile. Celelalte au luat cu ele şi vasele. Astăzi am adus cu mine ambele: lampa şi vasul. Le am aici pe amândouă. Ambele trebuie luate pentru a-L întâmpina pe Mire, pentru a-I ieşi în întâmpinare Mirelui. Dacă uleiul de aici se termină, atunci realimentez. Fraţii şi surorile mele, cum este cu noi? Ce avem noi? Avem lămpi? Atunci Îi mulţumim lui Dumnezeu. Dar nu este suficient: dorim să avem lămpi şi dorim să luăm ulciorul cu noi. Ce era în ulcior? Era uleiul cu care se realimenta. Ilie a spus „Făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din ulcior nu se va împuţina” până în ziua când Domnul va răspunde.
Fraţi şi surori, noi trăim într-un timp extraordinar. Şi uneori sunt necesare exemple, ca să vedem că avem ambele mâini pline. Într-o mână avem lampa, iar în cealaltă avem ulciorul, ca să putem umple din nou. Fraţi şi surori, Dumnezeu este un Dumnezeu credincios, adevărat, şi EL îşi conduce poporul cu adevărat în Locul Preasfânt, unde încetează tot ce nu este în concordanţă cu Cuvântul Său, şi noi suntem conduşi cu adevărat în voia lui Dumnezeu. Iar acum întrebarea: ce vrem să fim? Cred că toţi sunt de acord că noi dorim să mergem la ospăţul de nuntă. Nu-i aşa? Eu nu-mi pot închipui că oamenii călătoresc mii de kilometri numai ca să asculte o predică. Eu cred că acestea sunt ceasuri de pregătire pe care ni le dăruieşte Dumnezeu prin har. Şi eu cred că Dumnezeu încă ne mai vorbeşte prin Cuvântul Său. Şi atâta timp cât El ne poate vorbi, avem siguranţa că mai suntem încă în harul Său.
Deci, ambele… să auzim chemarea… Şi miezul este acesta: mai întâi are loc chemarea afară. După cum ni se spune în unele versete: în Apoc. 18, în 2 Cor. 6 – „tu, poporul Meu, ieşi afară, desparte-te şi nu te atinge de lucrurile necurate.” După aceea, după ce s-a întâmplat acest lucru… şi acum am putea merge la Apoc. 22 ca să vă arătăm ce se va întâmpla în ultima perioadă: „Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe!” În ultima fază se va descoperi cine şi ce suntem. De aceea avem aceste ceasuri de pregătiri.
Şi o spun iarăşi: Domnul nostru a făgăduit să nu stingă mucul care mai fumegă. Dacă o lampă arde demult, se poate întâmpla ca fitilul să se ardă, mai ales când uleiul se termină. Nimeni nu trebuie să o învârtă [lampa degeaba o întorci şi o învârţi, că nu mai are ulei]. Dacă uleiul se termină, atunci se poate urmări cum se încheie treaba. Fitilul mocneşte numai atunci când se termină uleiul. Voi nu cunoaşteţi aceste lucruri. Voi v-aţi născut în condiţii frumoase. Eu vin dintr-o zonă de lângă Danzig, şi nu mi-e ruşine să spun că în oraş şi în sat era deja electricitate, dar la noi la fermă încă nu era. Da… nu era electricitate. Şi eu am crescut cu lumina de la lampă. Mă pricep destul de bine la acestea, da, mă pricep destul de bine. Deci, mucul fumegă când se termină uleiul. Şi de aceea ulciorul… Acesta mi-a fost dăruit, de asemenea. Nu ştiu de ce… Poate ca să pot arăta astăzi cât este de important ca în ceasul decisiv, la revenirea Domnului nostru Isus Hristos mucul să nu fumege. Domnul nu vrea acest lucru. El vrea ca să ducem cu noi vase cu ulei ca să umplem din nou. Şi acest lucru dorim să-l facem astăzi. Astăzi dorim ca fitilul să lumineze corect. Şi dorim astăzi să luăm la cunoştinţă hotărârea lui Dumnezeu, şi anume că avem harul să facem parte dintre fecioarele înţelepte. Eu pur şi simplu pretind că este aşa, în prezenţa Dumnezeului Celui Viu: noi, în acest timp putem face parte din fecioarele înţelepte, dintre cei ce iau seama la ceea ce spune Duhul Bisericilor.
Apoi trecem la punctul următor: „Nici o cale şi nici o voie personală, hotărăşte Tu singur.” Şi acesta este miezul: Dumnezeu în Hristos – toată plinătatea Dumnezeirii a locuit trupeşte în Hristos. „Voi aveţi totul deplin în El.” Apoi cuvântul… Unde este? Rom. 5.5: „dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt.” Aici este scris, Romani 5:4: „răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înşeală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” Fraţi şi surori, noi nu trebuie să strigăm tare credinţa [în sensul de ne lăuda – n.tr.], însă să-L rugăm pe Domnul: „Botează-ne cu Duh şi cu foc, umple-ne cu Duh Sfânt.” Dragostea este cuprinsă în ceea ce a făgăduit Dumnezeu, şi totul trebuie şi este cuprins în dragostea lui Dumnezeu. Avem apoi 1 Cor. 13.1: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.” Noi nu dorim să fim aşa. V. 4: „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.” Aleluia. Aceasta este natura lui Isus Hristos, Domnul nostru, şi se poate descoperi numai atunci când dragostea lui Dumnezeu este turnată în inimile noastre, prin Duhul Sfânt. Atunci nu mai facem o faţă frumoasă şi-n buzunar strângem pumnul, ci mâna rămâne afară. Şi atunci tu eşti binecuvântat de Dumnezeu. El îţi dăruieşte putere în încercare, să rezişti în încercare prin har. Ce i s-a spus fratelui Branham, pe când era în viaţă şi a fost luat de cealaltă parte, în paradis? A văzut un grup care nu se putea număra alergând spre el, şi toţi au strigat: „Fratele nostru iubit, suntem atât de bucuroşi că te vedem aici.” Şi după aceea au spus: „Dacă tu nu ai fi mers, atunci noi n-am fi fost aici.” Vestirea este necesară pentru a face chemarea afară. Fraţi şi surori, credeţi că fratele Frank doar ca să se distreze merge o lună în răsăritul îndepărtat, la o diferenţă de fus orar de şase ore, apoi repede cu două ore mai puţin, în total opt ore diferenţă în trei zile? Credeţi că eu zbor din ţară în ţară doar că-mi face plăcere să zbor? Am mai mult de trei milioane de mile de zbor. Nu mai am nevoie să zbor. Să zbori atâta, şi să tot treci prin verificări – vă spun că nu-i plăcere să zbori. Dar de ce mergem? Pentru că Dumnezeu ne-a poruncit, pentru că noi am primit mesajul din partea lui Dumnezeu, şi mesajul este adevărat: este Cuvântul lui Dumnezeu făgăduit pentru ceasul acesta. Şi la fel de sigur cum din gura fratelui Branham a venit de 41 de ori „Aşa cum Ioan Botezătorul a fost trimis să premeargă prima venire a lui Hristos, tot aşa tu eşti trimis cu un mesaj care va premerge a doua venire a lui Hristos” – Domnul a luat mesagerul, dar mesajul ne-a rămas nouă, şi noi am dus mesajul în adevăr şi curăţie la toate popoarele, limbile şi neamurile. Şi Mireasa care este chemată afară este o Mireasă Cuvânt curată, sfinţită în Cuvântul adevărului. Deci, fraţilor, fiţi încurajaţi… frate Daniel din România, fii încurajat, frate din Guadelupe, fii încurajat, frate Gilbert… toţi bărbaţii lui Dumnezeu, toţi fraţii slujitori, toţi fraţii, fratele Andrashek, fratele Allman, fratele Vitt, şi oricine aţi fi… nu-l văd acum pe fratele nostru Coukachka, dar va fi şi el aici. El întotdeauna ascultă foarte smerit. Nimeni nu ascultă aşa de bine, ca el.
Fraţi şi surori, eu cred că nouă ni s-a încredinţat o sarcină sfântă din partea lui Dumnezeu, pentru a duce ultimul mesaj dumnezeiesc în toată lumea. Şi noi trebuie să spunem: aveţi grijă vă rog ca mucul să nu mocnească, ci în lămpi să fie ulei, ca să fie lumină pentru a putea să vedem calea pe care trebuie să mergem. Şi acesta este lucrul frumos: cine merge cu o lampă pe drum nu vede la zece kilometri distanţă ci numai la câţiva metri, doar atât cât luminează flacăra. Fraţi şi surori, este o lecţie foarte mare. Şi nu uitaţi ulciorul. Nu uitaţi ulciorul, plinătatea. „Dumnezeu are plinătatea, orice te-ar chinui” – cum spune o cântare. Şi Pavel spune: „Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri.” [în germană: „voi aveţi toată plinătatea în El”]. Isus este biruitorul. El este Unsul. Iar noi putem fi unşi cu Duhul Sfânt, şi putem fi purtători ai Cuvântului lui Dumnezeu. Şi ar mai trebui spuse şi următoarele: după ce a răsunat chemarea în general, atunci desigur toată mulţimea se va ridica – nu doar un om, care aduce mesajul, ci toţi cei ce au auzit chemarea se vor ridica, toţi cei ce au auzit mesajul, ca să-L întâmpine pe Mire în clipa aceea. Apoi toţi… şi de aceea nu avem nevoie de un al optulea mesager sau alţi mesageri, ci avem nevoie de mesajul dumnezeiesc pe care ni l-a trimis Domnul şi pe care ni l-a încredinţat.
Fraţi şi surori, în vremea aceasta noi trăim ultima parte a planului divin de mântuire… În acest sfârşit de săptămână n-am vorbit mult despre Israel sau despre evenimentele curente de pe pământ. Am avut mai mult pe inimă, de duminica trecută din Zürich – m-a atins în interior atât de mult, încât a trebuit să vorbesc despre aceasta astăzi: „Iată: Mirele vine. Ieşiţi-I în întâmpinare. Umpleţi lămpile. Umpleţi ulcioarele. Să le aveţi pe ambele cu voi; căci vine miezul nopţii.” Spre seară se va arăta lumina. Dumnezeu a dat lumină. Amin! Şi noi ne îndreptăm spre miezul nopţii. Fraţi şi surori, în inima mea este veselie. Inima mea se bucură căci Dumnezeu ne-a rânduit din veşnicie ca în vremea asta să putem asculta adevăratul Său Cuvânt, să fim chemaţi afară, despărţiţi, sfinţiţi în Cuvântul Său şi umpluţi cu Duhul Sfânt şi astfel să fim gata la revenirea Domnului nostru. A Dumnezeului nostru să fie lauda, cinstea şi închinarea. Aşa cum am citit în Evrei, El a jurat pe Sine însuşi că ceea ce a făgăduit El, va şi împlini negreşit. Cine vrea să schimbe ceea ce a hotărât Dumnezeu din veşnicie şi acum aduce la împlinire? Totul ne va aduce mai aproape de Domnul. Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze în acest loc, să binecuvânteze toţi fraţii şi surorile, care sunt în legătură cu noi în Domnul! El să ne binecuvânteze pe toţi, în toate popoarele, în toate ţările lumii. Mă bucur peste măsură că avem acum posibilitatea să fim în legătură cu toţi, acum în şapte limbi. Şi când mă gândesc la fraţii şi surorile noastre din Finlanda… azi ei sunt aici. Când nu sunt aici, ei au aparatul pornit, şi ne văd, ascultă şi trăiesc împreună cu noi… Câţi trăiesc astăzi ceea ce putem trăi şi noi în acest loc? Mă gândesc la întreaga Africă, la toate ţările de care se are grijă cu toate CD-urile şi DVD-urile… ascultă, văd şi trăiesc împreună cu noi. Spuneţi-mi: a mai fost aşa ceva [pe pământ] în toţi cei şase mii de ani de până acum? Dumnezeu s-a îngrijit de aceasta, şi anume ca Cuvântul Său, adevăratul Său Cuvânt să ajungă la marginile pământului.
Iar acum noi Îi vom mulţumi. Îi vom mulţumi din toată inima, ne vom ruga împreună. Nici o gură să nu rămână închisă şi să tacă, ci toţi cei ce au inimile pline să-şi ridice glasurile. Este de asemenea scris: „deschide-ţi gura larg, şi ţi-o voi umple!” Nu trebuie doar să aşteptăm până dă pe dinafară, ci putem s-o deschidem, ca să poată da pe dinafară. Deci, azi dorim să-I mulţumim Domnului Dumnezeu… Şi toţi cei ce doresc să fie botezaţi… vom avea pe câţiva după aceea. Botezul poate să aibă loc. Voi v-aţi hotărât pentru Domnul. Este cu adevărat scris: „Cine va crede şi se va boteza…” Despre un botez al pruncilor nu scrie nimic în Biblie. Iar dacă bisericile spun că un al doilea botez nu este biblic, atunci trebuie să li se spună că botezul lor de fapt nici nu este botez şi nu este deloc biblic. Este doar stropirea unui sugar, care habar n-are de Dumnezeu sau de lume. Dar nu este judecata noastră… Toţi pot să creadă ce vor, în toate religiile. Noi nu vom îndrăzni să atacăm pe nimeni. Toţi pot să creadă ce vor. Dar hotărârea noastră este tare: noi credem aşa cum spune Scriptura. Apoi vine clipa când râuri de apă vie vor curge din inimile noastre. Binecuvântat şi lăudat să fie Domnul, Dumnezeul Atotputernic, în Numele lui Isus Hristos, Domnul nostru. Amin. Să ne ridicăm, şi să-I mulţumim lui Dumnezeu. Frate Russ, vino şi mulţumeşte cu noi, iar noi împreună cu el.
Credincios Tată ceresc, din adâncul inimilor noastre Îţi mulţumim pentru Cuvântul Tău, pentru mesajul din dimineaţa aceasta. Căci Tu ai vorbit, o, Doamne, prin Cuvântul Tău. Mulţumiri şi laudă… laudă, cinste şi slavă să-Ţi fie aduse din toate inimile şi gurile noastre. Noi nu putem face altfel decât să dăm cinste Numelui Tău, pentru că Tu faci lucruri mari în mijlocul nostru. Laudă, cinste şi slavă şi rugăciune Numelui Tău minunat…. Aleluia.
Doamne, facă-se voia Ta cu biserica Ta.
Poate chemăm nişte fraţi slujitori care doresc să mulţumească. Laudă Domnului. [… sunt chemaţi fraţi din diferite locuri, ca să se roage Domnului – n.tr]
Îi mulţumim Domnului pentru ce a făcut azi pentru noi. Fraţi şi surori, azi s-au întâmplat lucruri mari; în locul acesta şi în toată lumea, Dumnezeu a făcut lucruri mari. Aleluia. Aleluia. Mulţumim împreună Domnului pentru ceea ce a făcut azi pentru noi, şi pentru ceea ce făcut în toată lumea.
Dumnezeule mare, Te lăudăm conform Psalmului 103: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!” El ne-a izbăvit viaţa din groapă, şi El ne-a încununat cu bunătate şi îndurare.” El ne-a dat lumină, descoperire prin Duhul. Aleluia. Laudă Domnului. El a făcut lucruri mari pentru noi. A făcut lucruri mari pentru noi. Aleluia. O, Doamne iubit… Aleluia.
O, Doamne iubit, dăruieşte fiecărui frate şi fiecărei surori o lampă plină cu ulei, şi un ulcior plin cu ulei – plinătatea Duhului Tău Sfânt. O, Duhul Domnului vino peste noi… Aleluia.