Predica de la Krefeld 6 ianuarie 2007, ora 19.30
/ Ewald Frank
Laude şi mulţumiri Domnului, Dumnezeului nostru, pentru harul şi credincioşia Lui! Vă spunem „bun venit” din inimă tuturor în Numele iubitului nostru Domn şi Mântuitor. Văd că azi avem vizite, şi aş dori ca toţi, din toate popoarele, limbile şi naţiunile să se simtă bine. De asemenea, avem salutări din partea multor fraţi din toată lumea. Fratele Graf a sunat şi ne trimite salutări. Fraţii şi surorile sunt uniţi cu noi în dragostea lui Dumnezeu. Avem saluturi din Nairobi, din Cape Town, din Johannesburg, din Kolwezi, din Libreville. Avem cu adevărat saluturi de aproape şi de departe, de peste tot. Fraţi şi surori sunt uniţi cu noi în Duhul, şi ascultă Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu. Aş vrea să întreb cine este astăzi aici pentru prima dată. Ridicaţi-vă! Cine este astăzi aici pentru prima dată? Da…voi amândoi să rămâneţi în picioare. Aici avem un frate originar din Nigeria, care este azi pentru prima dată în mijlocul nostru. Dumnezeu i-a dat un vis, i-a dat o indicaţie, şi astăzi este aici. El locuieşte în Germania. Dumnezeu să te binecuvânteze în mijlocul nostru. Apoi, avem acolo trei fraţi şi o soră. Dumnezeu să vă binecuvânteze în mijlocul nostru! Acolo mai avem câţiva fraţi, şi aici mai avem un frate. Dumnezeu să te binecuvânteze în mijlocul nostru! Apoi îi avem pe fratele şi sora Wagner în mijlocul nostru. Rămâneţi în picioare puţin. Din sudul îndepărtat al statului Chile până în nordul Peru-ului ei au călătorit 36 de ore cu autobuzul, schimbând mereu autobuze, pentru a fi botezaţi biblic în Numele Domnului Isus Hristos. Scump frate şi soră, eu nu voi uita acea zi din hotelul Sheritton din Lima. Domnul Dumnezeu să vă binecuvânteze! E frumos că puteţi fi aici astăzi. Domnul să vă binecuvânteze! Amin.
Este pur şi simplu minunat că Dumnezeu îi cheamă pe ai Săi afară din toate popoarele şi limbile. Şi fratele Valström ne trimite saluturi.
De fiecare dată uit pe câţiva din aceia care telefonează. Fratele dr. Nbji ne salută într-un mod deosebit. Am fost copleşit. El are una din cele mai mari adunări din Kolwezi, în Republica Democrată Congo. El mi-a spus: „Frate Frank, de Anul Nou, împreună cu peste 2000 de fraţi şi surori am îngenuncheat şi ne-am aplecat capetele şi ne-am gândit la tine şi la lucrarea lui Dumnezeu.” Aceştia sunt fraţi care au fost atinşi de Cuvânt şi care strigă către Dumnezeu ca El să aibă calea Lui cu poporul Său. Pentru mine este o veste bună, pentru că în Africa – de la începutul anilor ’70 - am putut predica Cuvântul minunat al lui Dumnezeu şi putem vedea rodul lui. Sunt mii şi mii care şi-au dedicat viaţa lor Domnului. Aţi citit-o, în ultima scrisoare circulară. Dacă se adună pe un stadion între 15 şi 16 mii de oameni care cred biblic şi sunt botezaţi biblic, care au primit cu toţii Mesajul divin, atunci se poate spune cu un cuget bun: Cuvântul nu s-a întors înapoi gol, ci a împlinit scopul pentru care a fost trimis.
De asemenea, privesc înapoi la un an foarte binecuvântat. De 115 ori am decolat şi aterizat cu avionul de pe aeroportul din Düseldorf. Exact de 115 ori am decolat şi am aterizat, călătorind în întreaga lume pentru a vesti minunatul Cuvânt al lui Dumnezeu. Am putut folosi timpul şi în luna decembrie. În primul week-end am fost aici, în al doilea am fost în Anglia, în al treilea în Franţa, în al patrulea în Zürich. Cu adevărat am răscumpărat timpul şi am purtat Cuvântul Domnului. În prima zi a acestui an aş dori să vă mulţumesc din inimă că aţi sprijinit lucrarea lui Dumnezeu în rugăciunile voastre şi pentru că noi am putut plăti totul până acum şi chiar a şi rămas ceva. Domnul Dumnezeu să continue să vă binecuvânteze din bogăţia harului Său!
Avem diferite limbi în care Cuvântul este tipărit şi trimis. Tipărim şi expediem în…În câte limbi? 8 limbi sau mai mult, din acest loc. Limbi noi se adaugă mereu. În special pentru fraţii vorbitori de limbă franceză avem o veste foarte bună. Avem primele broşuri pe care le-am tipărit în Krefeld. Avem două broşuri pentru voi, pentru cei care vorbesc limba franceză. Le avem gata. Întrebări şi răspunsuri şi de asemenea Scrisoare circulară decembrie 2006. Suntem bucuroşi că fratele nostru Tatti din Bruxelles a putut face traducerile în câteva zile şi că fratele Daniel, sau oricine a fost, şi sora noastră Gianina au făcut câteva corecturi aşa încât să avem o gramatică bună, şi ne bucurăm pentru că putem sluji poporului lui Dumnezeu. Toţi fraţii şi surorile de limbă franceză pot să ia copiile de la sora Krista de la Biroul de Expediere ca să ştim cine le-a primit deja şi cui mai trebuie să fie trimise. Îi suntem mulţumitori lui Dumnezeu pentru aceste posibilităţi minunate.
Mai avem şi remarca: dacă citeşti toate aceste e-mailuri despre cum s-a îngrijit Dumnezeu de toate ca să putem fi auziţi în întreaga lume… Şi limba engleză este limba globală, în special în sfera religioasă. Apoi am primit un mesaj din nordul Indiei care ne spune că acolo se poate auzi şi vedea bine şi că ei pot avea parte de adunările lunare. Ne adunăm împreună ca fraţi slujitori, şi în ultimele zile am putut boteza biblic 48 de persoane. Este pur şi simplu frumos că Dumnezeu cheamă peste tot, că El cheamă afară şi binecuvântează.
Apoi, Îl avem aici pe fratele nostru Daniel din România. Acolo sunt 16 oraşe, care sunt conectate astă-seară şi care vor fi şi mâine dimineaţă, care pot auzi şi pot vedea totul împreună cu noi. Acesta este har! Apoi, fratele Manfred ne trimite salutări din inimă din Santiago de Chile. De fiecare dată uit de cei care ne telefonează şi sper că nimeni nu este supărat pe mine din această cauză.
Fraţi şi surori, noi ne adunăm ca să auzim Cuvântul lui Dumnezeu. Nu pentru a avea o distracţie religioasă, ci pentru a auzi Cuvântul lui Dumnezeu în original. Fratele Russ a citit cuvântul potrivit, că la sfârşitul zilelor batjocoritorii vor apărea pe scenă, umblând după poftele lor vorbind şi învăţând ce le place. Oameni înşelaţi care înşeală pe alţii. În acelaşi fel, Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în original.
Partea rea este că în v. 11 este scris… Iuda are doar un singur capitol, în v. 11 este scris: „Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core!” În v. 12: „Sunt nişte stânci [oameni - în traducerea germană] ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi.” Eu îndrăznesc să spun că ei nu se mai ospătează, ci că s-au ospătat. Ei au ieşit dintre noi pentru că nu erau dintre ai noştri. Şi toţi cei care au rămas pot să ştie că ei sunt o proprietate a Domnului.
Noi avem cu adevărat o sarcină mare, probabil cea mai mare care a existat vreodată pe pământ. Pe de o parte, trebuie să facem corectura lucrurilor care există în toate bisericile şi bisericile libere, a tuturor învăţăturilor care sunt nebiblice, şi apoi se adaugă faptul că în cadrul Mesajului circulă o varietate de răstălmăciri, încât uneori ai putea să te prinzi de cap cu ambele mâini şi să spui: este aceasta omeneşte posibil? Aş vrea foarte scurt să mă refer la acest subiect. Aş vrea să citesc un citat dintr-o predică a fratelui Branham, din 17 martie 1963, Introducere la cele şapte peceţi. Este vorba despre predica cu titlul Dumnezeu ascuns şi descoperit în simplitate. 17 martie 1963. Citesc acest citat al fratelui Branham din cauza faptului că fraţii au dedus din acest citat ideea că ei nu mai trebuie să se întoarcă înapoi la Biblie, ci doar să spună asta şi cealaltă, ceea ce a spus fratele Branham. Dar ascultaţi cu atenţie ce a spus fratele Branham: „Eu doresc ca voi să ascultaţi fiecare cuvânt, şi să îl înţelegeţi şi dacă voi îl înregistraţi pe bandă, atunci ţineţi-vă de învăţătura pe care aţi ascultat-o, să nu spuneţi nimic altceva decât ceea ce este pe aceste benzi.” Cu această afirmaţie fratele Branham a vrut să-i oprească pe oameni să-şi introducă propria lor interpretare în ceea ce a spus el. De aceea, spuneţi numai ceea ce auziţi pe bandă. Mai departe: „Spuneţi exact ceea ce se găseşte pe bandă!” Pentru că în legătură cu unele lucruri o să primim înţelegere, dar unele lucruri vor fi greşit înţelese şi de obicei este în felul următor: înainte ca Dumnezeu să ne poată deschidă înţelegerea pentru ceva, Duşmanul foloseşte timpul pentru a da neînţelegeri şi pentru a duce poporul în rătăcire. Aşa că nu trebuie să interpretăm, ci să auzim Cuvântul lui Dumnezeu şi să îl primim descoperit. Încă un citat:
„Asiguraţi-vă că spuneţi doar ceea ce este pe benzi! Nu spuneţi nimic altceva, eu nu spun asta de la mine, EL este Cel care o spune.” Adesea se nasc încurcături, pentru că oamenii apar pe scenă şi spun: „Cutare şi cutare a spus asta şi ailaltă şi înseamnă asta şi ailaltă!” Sunt oameni care pur şi simplu spun: „Asta şi cu asta înseamnă asta şi cealaltă!” Şi Fratele Branham a vrut să evite ca acest lucru să se întâmple.
Încă o propoziţie: „Noi vrem numai ceea ce spune Biblia!” Ei nu citesc şi această propoziţie. Noi vrem numai ceea ce spune Biblia, exact aşa cum o spune aceasta. Nu adăuga propria ta interpretare la aceasta. El este propriul Său interpret. Dumnezeu face ceea ce a promis. Toate promisiunile lui Dumnezeu sunt „da” şi „amin”.
Pentru că un frate a spus ceva despre cele 7 tunete, aş vrea să mai citesc încă un citat din predica Trecere de la epocile Bisericii la cele şapte peceţi. Aici, fratele Branham spune cu referire la Apocalipsa 10: „Am văzut un alt înger puternic care se pogora din cer, învăluit într-un nor, cu un curcubeu deasupra capului.” Al doilea paragraf: „Dacă aţi observat, acesta este Hristos, în Vechiul Testament El a fost numit „Îngerul Legământului”, El vine acum direct la evrei pentru că Biserica este desăvârşită. Faţa Lui era ca soarele şi picioarele Lui erau ca nişte stâlpi de foc.” Aceasta este Apocalipsa 10. „Aici El vine direct la evrei.” Pentru mine este pur şi simplu de necuprins de ce îşi pun fraţii interpretările lor în aceasta. Este pur şi simplu de neînţeles de ce e necesar să îşi dea propria interpretare. Am spus-o de suficiente ori: Domnul Dumnezeu veghează asupra Cuvântului Său şi fiecare promisiune se revarsă în împlinire, iar împlinirea ne este arătată aici, în Cuvântul lui Dumnezeu.
Şi în Apocalipsa 10, când Domnul coboară ca Înger al Legământului, îşi va pune picioarele pe pământ şi pe mare, şi în prorocul Daniel capitolul 12, îngerul a putut să îşi ridice ambele mâini. În Apocalipsa el a ridicat doar mâna dreaptă, pentru că în mâna stângă El avea cartea deschisă, pentru că aceasta se întâmplă după deschiderea peceţilor. Trebuie doar să citeşti Sfânta Scriptură şi să te laşi călăuzit de Duhul lui Dumnezeu în tot adevărul. Apoi, nimeni nu mai are nevoie de a interpreta. Dar aşa cum am spus-o adesea, cine interpretează, nu are nici o descoperire, cine are descoperirea nu mai interpretează! Atunci lumina se desparte de întuneric.
Acum să ne întoarcem la tema noastră din această seară. Dumnezeu a încheiat mereu un legământ. Un legământ cu Noe, un legământ cu Avraam, un legământ cu poporul Israel, un legământ cu Biserica Noului Testament, a căutat mereu legătura personală cu oamenii şi a găsit-o. A încheiat un legământ, a dat promisiuni. Şi noi putem fi cu adevărat Biserica Noului Legământ. Domnul nostru a spus: „acesta este noul legământ în sângele Meu”. Pentru noi, aceasta înseamnă că prin sângele care a fost vărsat pe crucea de la Golgota Noul Legământ a devenit valabil, că noi am fost împăcaţi cu Dumnezeu, am devenit proprietatea lui Dumnezeu, că ceea ce este scris în Ieremia 31, „după acele zile voi încheia un legământ nou cu voi”, aceasta s-a întâmplat cu adevărat. Aş vrea să citesc la această temă câteva versete biblice, dar înainte de a face asta, haideţi să citim pe scurt Efeseni 2 şi să construim pe el. Aici avem Cuvântul lui Dumnezeu. Efeseni 2.20. Un cuvânt cunoscut de noi toţi. Efeseni 2.20: „fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. În El, toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.” Am citit în cuvântul introductiv că trebuie să ne amintim de cuvintele pe care ni le-a vorbit Dumnezeu. Şi asta vrem noi. Dumnezeu a vorbit prin apostoli şi proroci. Aici este scris „fiind zidiţi pe”, „fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor”. În 1 Cor. 3, avem relatarea lui Pavel care a putut spune că el este un meşter-zidar priceput, care a pus temelia. Avem aici astăzi un frate care este maistru în două meserii: maistru în construcţii, maistru în construcţii înalte şi maistru în construcţii subterane, cu examenul de meşter dat.
Pavel scrie aici, în 1 Cor. 3, de la V .10: „După harul lui Dumnezeu, care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra.” Şi aici avem marea problemă! Dacă meşterul-zidar care cunoaşte planul, care ştie măsurătorile, ar fi el cel care ar zidi mai departe, atunci totul ar fi frumos. Uneori sunt şi muncitori necalificaţi pe un şantier, dar şi ei trebuie să zidească conform schiţei. Aici avem un punct important: fraţi şi surori, un altul zideşte deasupra, şi fiecare să ia bine seama cum zideşte deasupra. La ce foloseşte cea mai bună fundaţie dacă oamenii zidesc deasupra după propria măsură? A sosit timpul când noi trebuie să ne întoarcem la modelul biblic şi asta cât se poate de repede. Dumnezeu nu vrea doar ca noi să aşezăm din nou temelia, ci să zidim biblic pe temelia care a fost pusă, ca să ne întoarcem în realitate la învăţătura şi practica din cartea Faptelor şi ca Biserica să poată fi în realitate la sfârşit aşa cum a fost la început. Pentru că – ASCULTAŢI – unii zidesc argint, aur şi pietre preţioase, alţii zidesc lemn, paie şi trestie. Apoi se vorbeşte despre ziua de judecată care va încerca totul cu foc, pentru a testa natura materialului. Apoi, în v. 14 este scris: „Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea, rămâne în picioare, el va primi o răsplata.” Da. „Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.” Dar atunci e prea târziu. Această pagubă nu mai poate fi recuperată. Există un „prea târziu”.
Fraţi şi surori, stimaţi prieteni, dacă noi vestim Cuvântul lui Dumnezeu în acest loc în tot adevărul, o facem pentru ca noi toţi să fim pregătiţi pentru revenirea lui Isus Hristos, Domnul nostru, pentru ca Biserica să devină o Mireasă a Cuvântului, fără nicio răstălmăcire, ci doar trăind pregătirea ei prin har.
În Vechiul Testament, sub Ezra şi Neemia, fraţii au scos la iveală temelia originală şi au construit după aceleaşi măsuri după care a fost construit primul templu. Şi noi trebuie să facem acelaşi lucru în acest timp. Prima dată trebuie să construim pe aceeaşi temelie, dar să zidim în acelaşi fel în care o spune Scriptura. Despre aceasta putem citi un număr de texte biblice. Dar haideţi să ne întoarcem la subiect.
Dumnezeu a făcut un legământ, a făcut un contract, legând de El oamenii care L-au crezut şi au avut încredere în El. Prima dată vom citi cuvântul din Isaia 57. Aici avem ceva foarte preţios, şi anume că prima dată noi trebuie să pregătim calea pentru Domnul, dând totul la o parte din calea poporului Său, după care să mergem înainte în credinţă, cu Domnul nostru. Isaia 57, de la v. 14: „Şi El zice: Croiţi, croiţi drum, pregătiţi calea, luaţi orice piedică din calea poporului Meu! Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite.” Şi astă-seară, fraţi şi surori, cu siguranţă avem ceva ce putem aduce înaintea Domnului, şi o vom face. Şi El va dărui har şi ne va înviora. V. 16, care mi-a vorbit într-un mod special, „Nu vreau să cert în veci, nici să ţin o mânie necurmată când înaintea Mea cad în leşin duhurile, şi sufletele pe care le-am făcut” [sau: „altfel, duhurile ar trebui să cadă înaintea Mea” - traducerea germană]. Acest verset mi-a vorbit într-un mod deosebit. Dumnezeu nu se va certa în veci, nu va fi mereu mânios, Dumnezeu iartă, El iartă fărădelegile, şi nu îşi mai aminteşte păcatul. El a făcut un legământ cu noi, păcatele noastre au fost iertate, El nu îşi mai aminteşte de ele. În Isaia 54 avem ceva în legătură cu legământul pe care Dumnezeu l-a încheiat cu Noe. Isaia 54, citim de la v. 7: „Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă Faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău.”
Fraţi şi surori, şi noi putem avea uneori impresia că Dumnezeu s-a retras, că într-un fel noi nu mai simţim prezenţa Lui, că El ne ţine în seamă ceva. Dar apoi, citim, pentru mângâierea noastră, de la v. 9: „Şi lucrul acesta va fi pentru Mine ca şi cu apele lui Noe: după cum jurasem că apele lui Noe nu vor mai veni pe pământ, tot aşa jur că nu Mă voi mai mânia pe tine şi nu te voi mai mustra. Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea [„harul Meu” - în germ] nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine.” Dumnezeu nu a venit la noi ca Judecător, ci ca Mântuitor. Domnul nostru spune: „Fiul Omului nu a venit să osândească lumea, ci să o mântuiască.” Ca şi în zilele lui Noe, Dumnezeu vrea să îşi aducă aminte de legământul Său. El a jurat pe Sine Însuşi.
În Geneza 9 citim despre ce a făcut Dumnezeu în acel timp. Geneza 9. Şi eu vă cer să fiţi atenţi. Acest legământ este un legământ general, cu tot pământul şi cu toţi locuitorii lui. Apoi vine un legământ pe care Dumnezeu l-a făcut cu Avraam personal. Apoi vine legământul pe care Dumnezeu personal l-a făcut cu Israel, poporul chemat afară. Aici, în Geneza 9, de la v. 8 se spune: „Dumnezeu a mai vorbit lui Noe şi fiilor lui care erau cu el, şi a zis: Iată, Eu fac un legământ cu voi şi cu sămânţa voastră, care va veni după voi.” Trec peste versetul 10. V. 11: „Fac un legământ cu voi că nicio făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului, şi nu va mai veni potop ca să pustiească pământul.” Prima dată, Domnul spune: „Eu fac un legământ cu tine, cu voi, cu urmaşii voştri”, apoi El transferă acest legământ asupra întregii omeniri, şi spune în v. 13: „curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nori, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ.” V.17: „Dumnezeu a zis lui Noe: Acesta este semnul legământului pe care l-am făcut între Mine şi orice făptură de pe pământ.” De fiecare dată când norii s-au ridicat şi când Dumnezeu a pus curcubeul în nori, El şi-a amintit că nu va mai distruge niciodată pământul printr-un potop. Până în ziua de azi nu a mai fost niciun potop, iar vinerea trecută am văzut curcubeul de două ori. Citeam Cuvântul şi priveam înspre Düsseldorf, totul s-a întunecat şi m-am gândit în sinea mea: „priveşte afară”, şi într-adevăr curcubeul a străpuns norii, după care a dispărut şi a apărut a doua oară, cu toate culorile, cu toate cele şapte culori. A fost minunat! Şi eu mă gândeam: „O, Dumnezeule, Tu ai spus-o, Cuvântul Tău este adevăr pentru totdeauna.”
Vom vedea mai departe felul în care Dumnezeu a arătat acest curcubeu al legământului de repetate ori. El l-a arătat şi a spus că atunci când va vedea acest curcubeu, Îşi va aduce aminte de legământul Lui.
Haideţi să mergem în Geneza 17. Aici citim de la versetul 21: „Dar legământul Meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ţi-l va naşte Sara la anul pe vremea aceasta. Când a isprăvit de vorbit cu el, Dumnezeu S-a înălţat de la Avraam.” Dacă citim în Geneza 15, aici este legământul cu Avraam. Cum am citit deja, a fost şi legământul cu Isaac. Geneza 15.18: „În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram, şi i-a zis: Seminţei tale dau ţara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat.” De repetate ori găsim un legământ pe care Dumnezeu l-a făcut cu indivizi, apoi cu biserica lui Israel, apoi şi cu noi, pe crucea de la Golgota. Haideţi să citim aceste versete, şi eu Îl rog pe Dumnezeu ca acestea să pătrundă adânc în inima noastră: noi suntem un popor de legământ, proprietatea lui Dumnezeu. Dumnezeu a făcut un legământ cu noi şi ne-a dat toate promisiunile prin har, ele sunt incluse în acest legământ. Avem apoi în Exod 2, această scurtă indicaţie în v. 24: „Dumnezeu a auzit gemetele lor şi Şi-a adus aminte de legământul Său făcut cu Avraam, Isaac şi Iacov.” Când Dumnezeu a auzit gemetele copiilor lui Israel, Şi-a adus aminte de legământul Său cu Avraam, Isaac şi Iacov. Noi vedem cum El şi-a adus aminte de legământul Său. În Exod 24…
Poate citim, înainte, Exod 12 pentru a înţelege mai bine Exod 24, în această legătură. Exod 12. Aici avem exodul din Egipt. A fost pusă o întrebare frumoasă în birou referitoare la jertfa care a fost adusă acolo… dar haideţi să citim acum din Exod 12.13: „Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele, şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nici o urgie, atunci când voi lovi ţara Egiptului.” Mergem apoi în Exod 24, de la v. 7. Aici se vorbeşte despre poporul legământului, despre cartea legământului, despre sângele legământului. Exod 24, de la versetul 6: „Moise a luat jumătate din sânge şi l-a pus în străchini. Cealaltă a stropit-o pe altar. A luat cartea legământului, şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis: "Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul. Moise a luat sângele, şi a stropit poporul zicând: "Iată sângele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.” Dumnezeu a făcut un legământ, El a dat cuvântul Său, şi dacă vreţi să citiţi, Cuvântul a fost pus apoi în chivotul legământului, şi Iosua, cu Cuvântul şi cu chivotul, a traversat râul Iordan, intrând în Ţara Făgăduită. Pentru că făgăduinţa - contractul, legământul - a fost făcută, dar cineva trebuie să poarte chivotul cu el, pentru că în el era Cuvântul lui Dumnezeu. Poporul legământului stă sub sângele legământului, şi poartă Cuvântul legământului într-o limpezime precum cristalul, după cum Dumnezeu l-a dăruit în Vechiul Testament şi l-a aşezat în chivotul legământului sau l-a scris în Vechiul Testament şi apoi şi în Noul Testament.
Cuvântul din Marcu 14 se poate citi la fiecare cină, se poate citi cu adevărat cu fiecare ocazie. Marcu 14. Aici citim versetul 23: „Apoi a luat un pahar, şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat şi au băut toţi din el. Şi le-a zis: „Acesta este sângele Meu, sângele legământului cel nou care se varsă pentru mulţi.” Sângele legământului care se varsă pentru mulţi! Fraţi şi surori, noi suntem răscumpăraţi! De fapt, Satan ar trebui să înţeleagă că noi, pentru toată veşnicia, suntem o proprietate a lui Dumnezeu. Pe de altă parte, nimeni nu trece prin asemenea încercări, precum credincioşii.
Acum, întorcându-ne la punctul principal, în special în legătură cu fraţii slujitori. Acei oameni care au purtat chivotul ştiau că Cuvântul lui Dumnezeu este în chivotul legământului. Atunci nu trebuia să îşi facă probleme despre ce va fi cu râul Iordan pentru că Dumnezeu i-a poruncit lui Iosua şi i-a spus ca chivotul legământului să fie purtat pe umerii preoţilor. Şi în momentul în care primii îşi vor pune piciorul peste ape, râul se va despărţi. În acel timp, Iordanul trecuse ieşise din matcă. Dumnezeu este acolo unde este Cuvântul Său. Fraţi şi surori, noi putem tot mai mult să contăm pe binecuvântările lui Dumnezeu. Poate o să o menţionez aici. Noi avem o mărturie despre o fată de şase ani suferind de cancer… Ea trebuia tratată din ce în ce mai mult prin chimioterapie. O pot spune aici, o pot menţiona cu numele. Dar Dumnezeu a făcut o minune. Copilul este vindecat. Constatările sunt trimise la Viena pentru a fi examinate acolo. De acolo vine mereu aceeaşi veste: totul este din ce în ce mai bine. Dumnezeu răspunde rugăciunilor! Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci! Şi dacă o fetiţă de şase ani nu mai are nici un fir de păr pe cap, şi se află într-adevăr într-o stare gravă, te poţi pune personal în această situaţie… Dar Dumnezeu este pur şi simplu credincios, Dumnezeu ascultă rugăciunile!
Aşa cum am văzut deja, toate făgăduinţele lui Dumnezeu sunt, desigur, „da şi amin”, şi noi intrăm în acest an cu încredere, cu credinţă, şi asta nu se întâmplă din cauza noastră, ci datorită Cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu îşi aduce aminte de legământul Lui, de poporul Lui, de făgăduinţele Lui. De câte ori să o accentuăm aici că Dumnezeu îşi aduce aminte de legământul Lui… Aici în Maleahi 3.1: „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului, pe care-L doriţi; iată că vine, zice Domnul oştirilor.” Îngerul Legământului! Am putea să citim mai departe versetele. Legea a fost dată prin îngeri. Domnul, ca Înger al Legământului, şi toţi îngerii, erau cu El. Suntem aşa de mulţumitori că El este Îngerul Legământului. Aşa cum am citit-o în citatul fratelui Branham, în Vechiul Testament, Îngerul Legământului, în Noul Testament El este Avocat, Mijlocitor, El a devenit multe lucruri. El trebuie să fie şi să devină totul în toţi. El este Mielul lui Dumnezeu, Mijlocitor, Apărător, Mare Preot, Împărat, Preot, Proroc, fiul lui Avraam, fiul lui David, Fiul Omului, Fiul lui Dumnezeu, El este totul în toţi. El a devenit pentru noi, astfel ca în toate domeniile El să facă toate lucrurile corect, ca nimeni să nu se descurajeze, ci toţi să fie ajutaţi în ziua mântuirii.
Pentru noi este important că Dumnezeu a făcut un legământ cu noi. Cu Avraam, cu Isaac, cu Noe, El a încheiat un legământ, El a făcut un legământ cu întregul pământ, El a făcut un legământ cu poporul lui Israel, cu Biserica a făcut un legământ. Şi o spun încă o dată: noi, prin harul Său, putem fi poporul noului legământ. În Evrei 8 a fost subliniat că dacă primul legământ ar fi fost desăvârşit, nu ar mai fi trebuit căutat să se mai facă unul. Evrei 8, în versetul 7 este scris…Poate ar trebui să citim şi versetul 6. Evrei 8.6: „Dar acum, Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune. În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, nu ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea. Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: "Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou; nu ca legământul, pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână, ca sa-i scot din ţara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul [„n-au rămas credincioşi legământului Meu” - în germană] Meu, şi nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul. Dar iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: "Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie in inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.” Şi în momentul când aceasta are loc, se împlineşte şi v.11: „Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicând: "Cunoaşte pe Domnul!" Căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei.” Acum urmează afirmaţia minunată: „Pentru că le voi ierta nelegiuirile; şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor.”. Aleluia! Cinste Dumnezeului nostru! „Prin faptul că zice: "Un nou legământ", a mărturisit că cel dintâi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire.” Aici ne este arătat că Dumnezeu a făcut cu adevărat un nou legământ, că a scris Cuvântul Său în inimile noastre. Permiteţi-mi să spun aici, cu respect, că necazul multora e că ei au primit mesajul cu mintea lor, că au înţeles mesajul cu mintea lor, şi inimile lor au rămas goale. Descoperirea nu vine în cap, ci în inimă. „Fiul Meu, fiica Mea, dă-mi inima ta!” Dumnezeu nu a spus că ne va da un cap nou, ci a spus că ne va da o inimă nouă. „Voi face un nou legământ cu voi, Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veţi fi poporul Meu!” În legătură cu Israel, Dumnezeu a spus că acesta a devenit necredincios legământului Său, că a trebuit să Se retragă şi să-i lase să meargă pe căile lor proprii, şi căile lor i-au condus din pierzare în pierzare, din persecuţie în persecuţie, dintr-o ţară în altă ţară. Numai pentru că nu au primit Cuvântul în inima lor, ci au rămas în tradiţiile lor.
Fraţi şi surori, haideţi să primim Cuvântul lui Dumnezeu în inima noastră, să ne fie descoperit de Dumnezeu, şi să îl înţelegem în mod corect. Şi cu privire la slujba fratelui Branham sunt cele mai imposibile neînţelegeri. Şi ne putem întreba de ce. Răspunsul este în aceea că ei nu au primit Cuvântul descoperit prin descoperirea Duhului în inima lor, ci l-au primit cu intelectul lor. Şi aşa cum am auzit în cuvântul introductiv, astfel de fraţi aduc dezbinări şi nu au Duhul Sfânt. Cine are Duhul Sfânt, va fi condus prin, de Duhul, în tot adevărul. După aceea, noi nu mai avem nevoie să mergem la un frate pentru a-l învăţa. Apoi, predicatorii pot sta mulţi la o masă şi niciunul nu îl va învăţa pe celălalt. Fiecare va fi prietenos faţă de celălalt. Toţi îi vor mulţumi lui Dumnezeu pentru ceea ce a făcut, dar niciunul nu va avea dorinţa să îl înveţe pe celălalt.
Dacă noi suntem poporul noului legământ, atunci Dumnezeu ne vorbeşte tuturor prin acelaşi Cuvânt. Atunci noi primim aceeaşi descoperire. Noi credem din toată inima şi din tot sufletul – şi o poate auzi întreaga lume – că fratele Branham a avut o chemare şi o trimitere divină, pentru care nu s-a rugat şi pe care nu a dorit-o. Dar aşa a fost cu toţi prorocii, a fost o decizie a lui Dumnezeu. Ce au putut face Isaia, Ieremia sau prorocii faţă de faptul că Dumnezeu i-a pus deoparte din pântecele mamei lor pentru a-I sluji şi vesti Cuvântul Lui? Ei au fost gura lui Dumnezeu în timpul lor. Să fim cinstiţi: în primul rând, cei ce i-au auzit pe evangheliştii de televiziune şi cei ce ştiu câte ceva despre ce se întâmplă se pot întreba unde se poate auzi o chemare divină, unde poate fi văzută aceasta? Unde poate fi văzută o trimitere divină? Unde este o însărcinare? Unde este un mesaj divin? Am auzit în ultimul cântec pe care l-a cântat corul, despre mesajul de dragoste. Unde este mesajul divin de dragoste şi har în conformitate cu Cuvântul făgăduinţei pentru acest timp? Aparţine de Cuvântul noului legământ, şi a fost dat deja în Vechiul Testament şi a fost vestit, împlinit, şi a devenit o realitate în Noul Testament că Dumnezeu va trimite un proroc înainte de a veni Ziua înfricoşătoare. Acum nu mai este vorba de a da prorocului o poziţie specială, ci aşa cum Pavel, Petru şi Ioan Botezătorul au avut sarcinile lor în Împărăţia lui Dumnezeu... Dumnezeu a luat prorocii, a luat apostolii, dar Cuvântul pe care ei l-au predicat ne-a rămas. Nu e nevoie să se ridice un monument, nici să se decoreze mormântul unui proroc, nici nu e nevoie să facă cineva un pelerinaj acolo, ci doar să creadă şi să primească din inimă Cuvântul lui Dumnezeu pe care omul lui Dumnezeu l-a vorbit din însărcinarea lui Dumnezeu şi să îl primească descoperit.
Iubitul nostru frate m-a întrebat astăzi… am vrut să o spun mâine, dar el m-a întrebat cum este cu noi în acest loc şi ce credem noi despre noi înşine. Fraţi şi surori, noi nu credem în noi, ci credem în Domnul, Dumnezeul nostru care ni s-a descoperit nouă în Isus Hristos, şi care a devenit Mântuitorul nostru. Este doar har să primeşti o parte în vestirea Cuvântului, dar în aceeaşi situaţie se află fraţi din întreaga lume, cărora li s-a încredinţat aceeaşi propovăduire. Dumnezeu a condus în aşa fel ca noi, din acest loc, să purtăm Cuvântul în toată lumea. Nici aceasta nu a fost decizia mea sau a noastră, ci a fost hotărâtă de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii, pentru că este scris că Evanghelia Veşnică trebuie predicată şi va fi predicată tuturor limbilor şi naţiunilor ca mărturie. Şi o spun încă o dată, Dumnezeu ne-a dat marele har de a avea parte de ceea ce face El chiar acum. Acest lucru l-am spus de multe ori în acest loc. Este mereu necesar să fii conectat cu lucrarea lui Dumnezeu. Ceea ce face Dumnezeu acum este gândit ca să ne pregătească pentru ceea ce El va mai face. A existat faza slujbei fratelui Branham, şi ea a avut locul ei. Planul de mântuire este de neconceput fără ea, pentru că el a fost prorocul făgăduit. Dar acum, să ne învârtim în cerc şi să ne învârtim în jurul prorocului nu mai ajută pe nimeni. Ci să mergem mai departe cu ceea ce Dumnezeu face din acel timp pe pământ, să avem parte de aceasta, până la desăvârşire, să avem parte de ceea ce Dumnezeu va mai face. O lucrare a lui Dumnezeu este legată de următoarea lucrare a lui Dumnezeu. Luaţi toate trezirile. Trezirea din timpul lui Luther a fost pregătirea pentru trezirea din timpul lui Wesley, şi aceasta a fost pregătirea pentru trezirea din timpul lui John Smith, şi alţii care au apărut pe scenă. Şi aceasta a fost pregătirea pentru trezirea următoare pe care a dat-o Dumnezeu. Şi cum a spus-o fratele Branham: „am venit la voi, penticostalilor, pentru că voi aţi primit lucrarea lui Dumnezeu.” Gândiţi-vă cu câţiva ani în urmă, şi nu neapărat la anul 1909, când Declaraţia de la Berlin spunea că mişcarea penticostală vine din iad, ci gândiţi-vă că toate denominaţiunile au respins lucrarea Duhului. Au respins-o până la momentul Conciliului Vatican II (1962-1965 n.ed.). Numai din acel moment înainte s-au deschis bisericile. Am fost în Roma cu David DuPlessis, Mr. Pentecost. El şedea, iar eu predicam în biserica lui John McTurner. Dar el a mers în Vatican şi a vorbit despre botezul cu Duhul, s-a rugat pentru cardinalul Bea, şi a adus lucrurile carismatice în Vatican.
În 1964, când am fost în Roma, am trăit în direct toate aceste lucruri. Am văzut modul cum a început, de fapt, totul. Şi nu a început cu baptiştii sau metodiştii, ci a început în Vatican, în biserica catolică, după care a mers la toate celelalte. Diferenţa a fost aceea că aceşti oameni nu au trăit o întoarcere şi o naştere din nou. Ei nu au avut o experienţă directă cu Dumnezeu, ci doar vorbeau în limbi, bâlbâind nişte silabe, tremurau un pic şi se gândeau: „aceasta e!” Dar Dumnezeu a permis-o în aşa fel. Prin aceasta am vrut să spun că la momentul în care fratele Branham predica, totul era împotriva mişcării penticostale, împotriva lucrării Duhului Sfânt. Nu era decât respingere. Da. Şi apoi au venit oamenii de afaceri, Dumnezeu a deschis uşile în jurul anului 1963. Apoi, într-un timp scurt, uşile s-au închis din nou. Iar fratele Branham a spus: „Trebuie să îmi iau un cort, căci toate uşile sunt închise.” Dar ce am vrut să spun este faptul că mesajul divin nu a fost niciodată primit de public, în general. Întotdeauna au fost chemate afară persoane individuale cărora Dumnezeu li s-a putut descoperi şi cărora le-a putut vorbi. Fratelui Branham i-a fost spus, nu mie, că „aşa cum Ioan Botezătorul a fost trimis înaintea primei veniri a lui Hristos, aşa eşti tu trimis cu un mesaj înaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos.” Desigur, el a mers Acasă, dar mesajul a rămas cu noi. Şi noi îl purtăm în toată lumea. Noi nu suntem fanatici, noi nu îl predicăm pe William Branham, ci Îl predicăm pe Isus Hristos Cel Răstignit, Cel Înviat, pe Domnul şi Mântuitorul care se întoarce, care este Primul şi Ultimul.
Haideţi să facem un rezumat. Dumnezeu a făcut un legământ cu Noe, cu omenirea. Dumnezeu a făcut un legământ cu Avraam, Isaac, cu Iacov. Dumnezeu personal a vorbit cu oameni. Şi cu cel care vorbeşte, El face un legământ. Dacă Dumnezeu ne poate vorbi şi ni se poate adresa, atunci ştim că El ne include pe noi în legământul Său, ca noi să putem fi propriul Său popor, ca păcatele noastre să fie iertate, ca vina noastră să fie acoperită, că zapisul a fost rupt în bucăţi. Numai duşmanul mai poate scoate afară vreo vină. Dar aceasta nu contează. El este un mincinos. Şi pentru ca el să nu mai poată pretinde ceva, Domnul a rupt în bucăţi zapisul. El l-a rupt în bucăţi. Duşmanul nu mai poate veni cu nimic. El nu mai poate decât să păcălească. El nu mai poate veni cu nimic ca să ne arate pentru că zapisul a fost rupt în bucăţi. Omenirea a fost împăcată cu Dumnezeu, şi toţi care au fost incluşi în acest legământ, se află sub Sânge. Am văzut-o în Vechiul Testament. Era Cuvântul legământului, poporul legământului, sângele legământului. Biserica Noului Testament este răscumpărată prin sângele Mielului. Este proprietatea veşnică a lui Dumnezeu, şi noi am primit Cuvântul legământului prin sângele legământului care a fost vărsat pentru noi.
Domnul şi Mântuitorul nostru a intrat, cu propriul sânge în Locul Prea Sfânt ceresc, şi l-a adus pe scaunul harului. De aceea şi noi, în seara asta, putem veni la El, cu încredere deplină, fără mânie, fără îndoieli, şi crezând că suntem împăcaţi cu Dumnezeu, că ne-a iertat, că ni s-a descoperit şi că ne-a făcut de cunoscut Cuvântul Său şi că noi cu adevărat putem să spunem pe bună dreptate că suntem Biserica noului legământ. Dacă Domnul a văzut sângele unui miel, iar îngerul nimicitor a trecut pe lângă case, cu cât mai mult va trece îngerul nimicitor dacă vede Sângele Mielului? Sângele Mielului! De câte ori nu am cântat: „Sângele Mielului ne curăţă, Sângele Mielului ne curăţă!” Binecuvântat şi lăudat să fie Domnul! Nu uitaţi: noi suntem copii ai Noului Legământ, Biserica Noului Legământ, împăcaţi cu Dumnezeu, fii şi fiice ai lui Dumnezeu, care au fost iertaţi de Dumnezeu, ca să audă în acest timp Cuvântul Său, ca să fie în acord cu el, fiind învăţaţi de Dumnezeu. LUI, Dumnezeului Atotputernic, să îi fie adusă lauda şi cinstea, acum şi pentru totdeauna! Amin!
Să ne ridicăm şi să cântăm o cântare. […] Ne aplecăm capetele, ne deschidem inimile înaintea lui Dumnezeu. Aş vrea să întreb dacă e cineva care vrea să fie inclus în această rugăciune. Vă rog, ridicaţi-vă mâna ca noi să vă putem aduce înaintea scaunului de har. Fraţi şi surori, chiar dacă Cuvântul este predicat în slăbiciune, vă rog primiţi-l în credinţă! La fel de sigur cum Domnul Dumnezeu a vorbit personal cu Noe, cu Avraam, descoperindu-se personal în Isus Hristos, în trup omenesc, făcând un legământ cu noi, la fel de sigur El vorbeşte personal cu noi toţi. Dumnezeu şi-a descoperit Cuvântul proaspăt de la tron. Noi nu trăim în zilele cunoştinţei, ci în timpul descoperirii. Şi noi Îi mulţumim lui Dumnezeu din inimă pentru aceasta. Poate mai sunt şi din aceia cărora Cuvântul lui Dumnezeu nu le-a fost încă pe deplin descoperit, care nu au simţit că Dumnezeu ne vorbeşte personal. Pavel, Petru au fost doar gura lui Dumnezeu. Ioan Botezătorul a fost doar cel care a pregătit calea, dar Domnul este Calea, Adevărul şi Viaţa. El este totul în toţi.
Fratele Branham, care a avut o slujbă pe care niciun proroc nu a avut-o vreodată pe pământ, cum numai Domnul Însuşi a avut-o, ca Proroc, ca Fiu al Omului, şi el a fost doar gura lui Dumnezeu. Doar o portavoce. Un om trimis de Dumnezeu. Ioan – un om trimis de Dumnezeu. William Branham – un om trimis de Dumnezeu, cu mesajul lui Dumnezeu la poporul lui Dumnezeu. Şi cine are o ureche de auzit, să audă ce spune Duhul Bisericilor! Şi Dumnezeu a condus în aşa fel ca noi să purtăm mai departe acest mesaj divin al Cuvântului în toată lumea, ca să dăm ultima chemare, să chemăm afară adevăraţii credincioşi care aparţin de Biserica Mireasă, aşa ca toţi să aibă posibilitatea să ia decizia lor pentru Domnul. Pentru unii, Cuvântul este predicat ca mărturie, pentru ceilalţi este chemarea afară. Ei simt că Domnul Dumnezeu este Acela care ne vorbeşte prin Cuvântul Său. Şi toţi cei care vor să se apropie mai mult de Dumnezeu, care înţeleg totul corect prin descoperire, aşa cum Dumnezeu a dat-o, pentru aceştia vrem să ne rugăm acum, în credinţă şi încredere. Noi nu trebuie să tremurăm, nici să ezităm, numai cu o inimă zdrobită, cu un duh umil dar cu mulţumire ne vom ruga acum împreună lui Dumnezeu în Duh şi în Adevăr. Îi vom mulţumi că noi, în mijlocul a peste 6 miliarde de oameni, am fost socotiţi vrednici, împreună cu fraţii şi surorile noastre din întreaga lume, care sunt acum legaţi împreună cu noi şi cu Domnul, pentru a auzi ceea ce Dumnezeu are să ne spună acum, pentru a o crede şi a o primi descoperită.
Fraţi şi surori, haideţi acum să Îi mulţumim împreună Domnului! Fratele Russ vine acum şi va mulţumi împreună cu noi. [….] Domnul şi-a vizitat poporul prin har, Soarele care răsare din înălţime ne-a cercetat. Laudă Ţie, slavă Ţie! Laudă şi slavă! Aleluia! Binecuvântează în toată lumea, în toate limbile, naţiunile! O, Doamne! Slavă şi laudă Ţie! Aleluia!