Misiunea Liberă

Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci. Evrei 13:8

Limba:

Rezumat video iunie 2010 / Ewald Frank




Iubiţi fraţi şi surori în Hristos,

Vă vorbesc din Centrul Internaţional de Misiune din Krefeld, Germania. Suntem foarte recunoscători Domnului nostru pentru că El ne-a binecuvântat într-un mod extraordinar. În ultimul sfârşit de săptămână s-au strâns oameni din întreaga Europă şi din mai multe ţări din Africa, ca să fie alături de noi şi să trăiască în prezenţa lui Dumnezeu, binecuvântările Sale, fiind călăuziţi prin Duhul Sfânt să creadă Cuvântul făgăduit pentru timpul nostru.

Prin harul lui Dumnezeu înţelegem că au fost date nişte făgăduinţe pentru prima venire a lui Hristos şi toate s-au împlinit atunci. Apoi înţelegem că sunt date făgăduinţe legate de a doua venire a lui Hristos şi toate acestea se împlinesc, inclusiv momentul când Domnul va reveni personal, aşa cum El a promis în Ioan 14, şi aşa cum au scris apostolii despre a doua Lui venire în 1 Corinteni 15, în 1 Tesaloniceni 4, în 1 Petru 5.4 şi în multe locuri din Noul Testament. Lucrul minunat este următorul: fiecare făgăduinţă a lui Dumnezeu este în legătură cu realitatea. Nu este necesară nicio tâlcuire şi, de fapt, Dumnezeu împlineşte tot ceea ce a făgăduit; aceasta este chiar dovada că este Cuvântul făgăduit al lui Dumnezeu, împlinit, şi care devine o realitate.

Ioan Botezătorul, prin slujba sa, a pregătit calea Domnului, şi a pregătit poporul ca să-L primească pe Hristos, ca Mântuitorul lor, apoi L-a prezentat pe Domnul nostru ca Miel al lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. Dar Ioan Botezătorul nu a trăit suficient ca să vadă înfăptuirea răscumpărării; el a fost luat înaintea acelei clipe măreţe.

Fratele nostru iubit William Branham, pe care eu l-am cunoscut personal vreme de 10 ani, a primit însărcinarea divină: „ Aşa cum Ioan Botezătorul a fost trimis să premeargă prima venire a lui Hristos, tu eşti trimis cu un mesaj care va premerge a doua venire a lui Hristos ” . Aşa că eu înţeleg, după citirea tuturor acestor mesaje aduse de fratele Branham şi cred (nu doar o pretind) că acesta este adevărul: nu mai există acum niciun alt om pe faţa pământului care să fi urmat slujba fratelui Branham din 1955, care să fi tradus predicile fratelui Branham în limba germană, din 1958. Am avut privilegiul să fiu cu fratele Branham în adunările sale din Europa şi din SUA, am călătorit în aceeaşi maşină cu el, am mâncat la aceeaşi masă cu el şi, pe lângă toate acestea, ceea ce este şi mai important, când Domnul m-a chemat să merg din oraş în oraş ca să predic Cuvântul Său, când Domnul mi-a spus să depozitez hrana pentru că va urma o mare foamete, fratele Branham, prin harul lui Dumnezeu şi prin descoperire divină mi-a spus ce este acea hrană şi că eu trebuie să mai aştept cu distribuirea ei până soseşte vremea. Nu voi uita niciodată, acea dată de 3 decembrie 1962.

Dar prieteni, iubiţi fraţi şi surori, noi am ajuns într-un punct foarte critic: sunt atâtea dezbinări, atâtea tâlcuiri, atâtea învăţături greşite, şi fiecare se crede în ordine. Fiecare are dreptate, în ochii lui proprii. Aşa cum zice Scriptura, „ în proprii săi ochi ” . Dar eu întreb: cine este în ordine, conform Cuvântului lui Dumnezeu? Cine are dreptate, când vine vorba despre a doua venire a lui Hristos, chiar şi atunci când vine vorba despre locul fratelui Branham în Împărăţia lui Dumnezeu, în planul Lui de mântuire?

Fraţi şi surori, din vremea Domnului nostru Isus Hristos n-a mai existat o asemenea slujbă, după câte am văzut cu ochii mei şi am auzit cu urechile mele - [a fost] o repetare directă a slujbei avute de Domnul nostru Isus Hristos, în zilele Sale. Prieteni, şi aceasta a fost înţeleasă greşit: în loc să se ştie că William Branham a fost doar un om, dar un om ales şi trimis de Dumnezeu, dar care totuşi rămâne doar un om Nu ridicaţi în slăvi niciun om, nu divinizaţi niciun om: lăsaţi fiecare om să rămână doar un om, şi astfel toată slava să-I revină numai lui Dumnezeu.

Prieteni, trebuie să trec direct la subiect: datorită glasului Domnului pe care l-am auzit în mod direct şi datorită trimiterii directe pe care am primit-o, trebuie să spun următoarele: pe fiecare frate, voi trebuie să-l testaţi cu Cuvântul, să-l supuneţi la proba Cuvântului! Amintiţi-vă de cea mai lungă predică a fratelui Branham, „ Cuvântul lui Dumnezeu este sămânţa originală ” . Cred că predica de dimineaţă a durat trei ore şi ceva iar predica de seara tot cam atâta - împreună au ţinut circa şase ore şi jumătate. Prorocul lui Dumnezeu a vorbit din inimă, şi călăuzit de Duhul Sfânt, a subliniat importanţa Cuvântului original al lui Dumnezeu la care nu se poate adăuga sau scoate nimic, aşa cum este scris în Apocalipsa 22. Atunci cum se poate ca unii fraţi să înveţe doctrina parousiei, iar alţii să predice chiar că răpirea avut loc? Unii predică despre faptul că vremea harului s-a sfârşit, că nu mai este tronul îndurării, ci tronul judecăţii, iar alţii predică chiar faptul că fratele Branham se va întoarce. Biblia mea vorbeşte numai despre revenirea lui Hristos. Dacă-mi puteţi arăta din sfintele Scripturi faptul că prorocul se va mai întoarce, vă rog, aş vrea s-o văd şi eu. Dar dacă nu-mi puteţi arăta o făgăduinţă în Cuvântul lui Dumnezeu, cum că prorocul s-ar întoarce, vă rog, ascultaţi cuvintele Domnului: există deja atâtea minciuni! Şi ceea ce provoacă toate aceste lucruri este MÂNDRIA ! Toţi vor să ştie CEVA, vor să fie CINEVA. Prieteni, vă rog să citiţi Galateni 2.20, unde Pavel zice: „ nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” .

Înainte de a încheia, daţi-mi voie să vă spun: prin harul lui Dumnezeu, peste 500 de fraţi, din peste 50 de ţări, ni s-au alăturat pe internet, în acest ultim sfârşit de săptămână, ca să aibă parte de Cuvântul lui Dumnezeu, [pe care-l predicăm] rămânând întotdeauna la sfânta Scriptură. La revenirea lui Hristos, fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu, referitor la acel eveniment, se va împlini. Nu este necesară nicio tâlcuire, totul se va întâmpla aşa cum zice Scriptura. Hristos va reveni! Şi aşa cum citim în 1 Corinteni 15, trupul firesc va fi schimbat şi vom avea un trup ca trupul Său de la înviere. Citiţi Cuvântul lui Dumnezeu! Şi daţi-mi voie să vă spun: dacă nu puteţi fi de acord cu Cuvântul lui Dumnezeu, atunci ce duh vă stăpâneşte? Dacă citiţi 1 Corinteni 15, puteţi începe de la v. 45, dacă citiţi 1 Tesaloniceni 4, de la v. 13, apoi puteţi citi din 1 Petru 5.4. Daţi-mi voie s-o spun iarăşi: dacă nu puteţi fi de acord din inimă şi să spuneţi AMIN la fiecare cuvânt al lui Dumnezeu, atunci vă stăpâneşte un duh rău şi sunteţi înşelaţi şi-i înşelaţi şi pe alţii . Toate părerile, toate tâlcuirile vor trece, dar Cuvântul lui Dumnezeu va rămâne în veci. Vă rog, vă rog: întoarceţi-vă la Cuvântul lui Dumnezeu, în Numele lui Isus Hristos, Domnul nostru. Sunt gelos pentru Mireasa lui Hristos, ca s-o înfăţişez, cum zicea Pavel, ca pe o Fecioară curată, Mirelui nostru, Domnul Isus, atunci când El va reveni. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să fie cu voi, în Numele sfânt al lui Isus.