Slobonda Narodna Misija

Isukrst juče je i danas onaj isti i u vijek.

Jezik

Resumat Video - decembrie 2011 / Ewald Frank




Iubiţi fraţi şi surori în Hristos, sunt fratele Frank şi vă vorbesc din Centrul Internaţional de Misiune din Krefeld, Germania. Suntem atât de mulţumitori Domnului şi Mântuitorului nostru pentru că a fost cu noi în timpul adunărilor din ultimul sfârşit de săptămână la care au venit oameni de aproape şi de departe, din toată Europa, călătorind chiar din România, Italia şi din alte ţări, iar unii au condus peste 1.400 de kilometri pentru a auzi Cuvântul lui Dumnezeu.

Iubiţilor, vă puteţi da seama de sinceritatea şi onestitatea pe care trebuie să le aibă cineva de la Dumnezeu pentru a împărtăşi preţiosul Cuvânt cu cei care flămânzesc şi însetează după Cuvântul lui Dumnezeu. Cu adevărat, Dumnezeu a trimis o foame după auzirea cuvintelor Sale, cuvintele Sale originale ieşite din gura Lui. Dragilor, cu siguranţă timpul în care trăim este cel mai important din istoria Bisericii, întoarcerea Domnului nostru este iminentă, iar mesajul care trebuia să se răspândească ca ultima chemare înainte de venirea Mirelui ajunge acum la marginile pământului.

Suntem atât de recunoscători pentru posibilitatea ca oamenii să ni se alăture de peste tot, din lumea întreagă, să fie în legătură cu noi prin internet şi să audă predicile şi învăţătura aşa cum împărtăşim adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu, adevăratul Mesaj al ceasului.

Scumpilor, principalul nostru subiect a fost Matei 24 şi 25, arătând că toate lucrurile pe care le-a anunţat dinainte Domnul nostru se vor împlini chiar înainte de revenirea Domnului nostru. Toate războaiele, toate cutremurele şi toate cele profeţite de Domnul nostru, se vor împlini. Apoi şi Matei 25 se va împlini, dar înainte ca aceasta să se împlinească, toate cele scrise în Matei 24 trebuie să se împlinească, până la afirmaţiile făcute de Domnul nostru despre robul înţelept şi credincios care va împărţi hrana (Matei 24 . 45-47). Dragilor, fie că o puteţi accepta sau nu, acesta este un „ Aşa Vorbeşte Domnul ” în Cuvântul Său, şi anume, chiar înainte de împlinirea cuvântului din Matei 25: „ Iată Mirele, ieşiţi-I în întâmpinare ”. Aşa că Matei 24 este în legătură cu Matei 25 şi mesajul ceasului este mesajul promis pentru această zi; şi Dumnezeu l-a folosit pe fratele Branham într-un mod extraordinar, cu acea slujbă unică pe care nimeni altul n-a avut-o vreodată pe pământ. Suntem recunoscători. Sunt recunoscător în principal pentru că am fost un martor ocular şi auditiv al acelei slujbe extraordinare aşa cum s-a întâmplat în zilele Fiului Omului, Domnul şi Mântuitorul nostru, Isus Hristos, repetându-se în timpul nostru, atrăgându-ne atenţia la ceea ce face Dumnezeu, la ceea ce spune El, şi de aceea înţelegem că Mesajul este Cuvântul promis al lui Dumnezeu pentru această zi.

În primul rând, noi înţelegem că trebuia să vină un proroc făgăduit pentru a ne aduce înapoi chiar la început, chiar la Faptele Apostolilor, la ziua de Rusalii când Duhul Sfânt a fost revărsat şi întâia predică a fost ţinută. Aşa cum spun de obicei, prima şi ultima predică trebuie să fie identice, primul şi ultimul botez trebuie să fie la fel, totul trebuie să fie reaşezat.

Întorcându-ne la punctul principal, înţelegem că sunt atât de multe interpretări diferite ale lucrurilor spuse de fratele Branham. De ce? De ce este aşa? Sunt atât de multe interpretări despre ce spune Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, şi fiecare biserică arată spre Biblie. În momentul de faţă avem 347 denominaţiuni protestante diferite, unite în Consiliul Mondial al Bisericilor şi toate spun: noi luăm Biblia, noi credem Biblia, dar ele interpretează Biblia în felul propriu. Privind în cadrul mesajului ceasului, un frate are o „ descoperire ” , altul are altă „ descoperire ” şi toţi spun „ prorocul a spus, prorocul a spus ” şi ajung la concluzii diferite, provocând diviziuni în mijlocul celor chemaţi afară, un grup urmează un bărbat, alt grup pe alt bărbat şi aşa s-a ajuns la mai multe direcţii în cadrul mesajului ceasului. Iubiţilor, în primul rînd voi aveţi dreptul să-l întrebaţi pe fratele pe care îl urmaţi: „ te rog, spune-ne când te-a chemat Domnul, care este însărcinarea pe care ai primit-o, când ai început după ce te-a chemat Domnul? ” , şi apoi, desigur, vor fi făcute afirmaţii care nu au nicio valoare, fiecare având propria poveste.

În acest caz, datorită răspunderii deosebite pe care o am, trebuie să spun înaintea Dumnezeului Atotputernic: nu doar l-am cunoscut pe fratele Branham timp de 10 ani, ci am fost un martor - şi nu doar un martor în adunările lui din Germania şi SUA - ci atunci când Domnul m-a chemat cu o voce puternică, audibilă, într-o luni dimineaţa, chiar înainte de răsăritul soarelui, în 2 aprilie 1962, şi fratele Branham a confirmat-o în 3 decembrie 1962, la sfârşitul unei conversaţii foarte importante: „ frate Frank, aşteaptă cu împărţirea hranei pe care trebuie s-o depozitezi, până vei primi şi restul hranei ” . Voi toţi cunoaşteţi mărturia.

Prieteni, de când fratele Branham a fost luat la Domnul, eu am împărtăşit mesajul ceasului, vizitând personal peste 150 de ţări, împărtăşind adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu. Mesajul şi Cuvântul sunt acelaşi lucru. Cuvântul este mesajul, iar mesajul este Cuvântul.

Dragilor, revenind repede la Matei 24 . 45-47, cuvinte ce mi-au fost adresate direct cu vocea audibilă a Domnului, apoi la Matei 25, timpul când hrana spirituală, Cuvântul preţios al lui Dumnezeu descoperit fratelui Branham, va fi predicat, aceea va fi ultima chemare, ultimul mesaj şi acela este timpul când Scriptura spune acel „ atunci ” , „ atunci ” din Matei 25 . 1: „ Atunci Împărăţia lui Dumnezeu se va asemăna cu zece fecioare... ”. Iubiţilor, acesta este timpul!

Pentru a încheia scurta noastră cuvântare, iubiţilor, fratelui Branham i s-a spus: „ aşa cum Ioan Botezătorul a fost trimis să premeargă prima venire a lui Hristos, tu eşti trimis cu un mesaj care va premerge a doua venire a lui Hristos ” . Domnul şi-a luat mesagerul, dar mesajul ne-a rămas. Dumnezeul cerului să vă binecuvânteze! Poate ne veţi urmări în următorul sfârşit de săptămână care va încheia anul 2011 şi va face intrarea în noul an. Sâmbătă, 31 decembrie şi duminică, 1 ianuarie, prin harul lui Dumnezeu vom avea următoarele adunări internaţionale. Ultima dată ni s-au alăturat peste 800 de persoane, iar Cuvântul a fost preţios. Eu nu forţez pe nimeni, dar cred că a sosit timpul ca noi să verificăm totul cu şi prin Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne întoarcem la Dumnezeu şi la Cuvântul Său. Iubiţi-L pe Dumnezeu, iubiţi Cuvântul, iubiţi mesagerul, iubiţi mesajul şi fiţi uniţi! Nu urmaţi pe niciun om, ci urmaţi-L pe Isus tot drumul până cînd El se va întoarce şi vom fi luaţi în slavă. Numai cei care aparţin de Mireasă, vor asculta ce are Mirele de spus. Binecuvântările Dumnezeului Atotputernic să fie cu voi în Numele sfânt al lui Isus! Amin.